Profeția cutremurătoare a fostului secretar de stat al SUA. Ce șanse de salvare există pentru omenire în cazul unui atac nuclear

de: Rosu Ioana
12 05. 2022

Fostul Secretar de Stat al SUA, Henry Kissinger, a acordat un interviu publicației Financial Times, din Marea Britanie, în care și-a exprimat îngrijorarea reală asupra riscurilor unui război declanșat de Rusia. Din păcate, veștile sunt cât se poate de rele, iar singura șansă a omenirii este aceea de a ajunge la o încetare a războiului pe care amiabilă.

Avertismentul lui Henry Kissinger pentru Joe Biden

Diplomatul Henry Kissinger, în vârstă de 98 de ani, a fost secretar de stat al SUA în mandatele președinților Richard Nixon și Gerald Ford, între 1973 și 1977. Recent, acesta a tras un semnal de alarmă privind reacția pe care ar trebui să o aibă omenirea în cazul în care Vladimir Putin își va pune în aplicare planul de atac cu arme nucleare.

Potrivit fostului secretar de stat, omenirea nu este pregătită să facă față unui astfel de scenariul pus la cale de Putin, în care armele nucleare să devină principala sursă de muniție.

”Dacă această linie este depășită, aceasta ar fi un eveniment extraordinar de important”, subliniind faptul că răspândirea armelor nucleare și creșterea sistemelor sofisticate ar provoca un adevărat dezastru.

Diplomatul american a vorbit recent în cadrul unui eveniment organizat de Financial Times la Washington, subliniind cât de riscantă poate deveni alianța Rusia-China. Kissinger și-a amintit că în 1972 a organizat călătoria lui Nixon la Beijing tocmai pentru a normaliza relațiile dintre două state care până în acel moment nici măcar nu vorbeau între ele.

În acest context, Kissinger îl avertizează pe președintele Biden că ar fi greșit, ca odată cu încheierea războiului, să considere Rusia și China „ca un element integrant”, dar într-adevăr, ar fi de dorit să se mențină dialogul deschis pe anumite probleme, lucru valabil și pentru Moscova.

„După războiul din Ucraina, Rusia va trebui să-și revizuiască la minimum relația cu Europa și atitudinea sa generală față de NATO”, a transmis Kissinger, îngrijorat de un potențial război nuclear, subliniind că acum trăim într-o „eră total diferită de cea a Războiului Rece”.

Vladimir Putin a subestimat puterea implicării Occidentului în războiul din Ucraina

În cotinuare, diplomatul german, neutralizat în Statele Unite, a avertizat că „Ne confruntăm cu tehnologii atât de sofisticate, încât nivelul de catastrofă pe care îl pot produce este de neimaginat”. Astfel, Kissinger s-a declarat uimit de credința mistică a lui Vladimir Putin în istoria Rusiei și de resentimentele pe care le-a purtat față de Occident. Oficialul SUA a mai transmis că l-a întâlnit pe liderul rus de 20 de ori în cariera sa.

În ceea ce privește modul în care a decurs războiul din Ucraina din perspectiva armatei ruse, fostul secretar de stat susține că ”Vladimir Putin a calculat greșit situația cu care s-a confruntat la nivel internațional și, fără îndoială, a calculat greșit capacitățile militare ale Rusiei cu privire la susținerea unor operațiuni atât de puternice”.