Profesorii care nu au luat peste 5 la examenul de titularizare nu vor mai putea preda, timp de un an
„Trebuie reevaluați. Asta ar însemna o revoluție maximă în sistem. Profesorii care nu au reușit să ia minimum de 5 la examenul de titularizare sunt obligați să stea pe bară timp de un an”, conform ministrului Educației. Interdicția vine ca urmare a numeroaselor note de 1 de la examenul în cauză. Ecaterina Andronescu a afirmat că o să găsească o formulă legală pentru toți.
Profesorii cu note sub 5 nu mai au voie să predea un an
Interdicția pentru profesorii care au luat sub 5 la examenul de titularizare vine ca urmare a numeroaselor note de 1 primite de aceștia. Aceeași perioadă departe de catedră se va aplica și pentru cei care s-au înscris, dar care mai apoi s-au retras, a confirmat ministrul Ecaterina Andronescu, pentr Edupedu.ro. De asemenea, a susținut că va urma să introducă o nouă regulă după examen. “O să găsesc o formulă legală, pentru că până la urmă ei s-au înscris în examen și s-au retras. Deci au fost parte din examen”.
“Măsura o să fie și pentru ei [pentru cei care au participat la examenul de titularizare săptămâna trecută – n.red.], pentru că s-au înscris în examen. Ce notă le dai când se retrag din examen? 1? E mai mic decât 5″, a afirmat Andronescu, pentru Edupedu.ro. Andronescu a mai subliniat că la momentul actual, metodologia de titularizare prevede interdicția de a preda un an de zile doar pentru cei care au luat sub nota 5.
Cel puțin 5 pentr a rămâne la catedră
Din peste 24.500 de lucrări din toată România, notate în centrele de evaluare au fost doar puțin peste 19.500. Fiind cunoscută regula de minim 5, numeroși profesori au ieșit din sălile de examen pentru a putea rămâne în continuare în sistem cu notele luate la lucrările din anii precedenți.
Rata cea mai slabă de promovare la titularizare a fost în: Giurgiu, Călăraşi, Caraş Severin şi Ialomiţa. Cel mai multe note peste 7 au fost obținute în județele: Prahova, Hargita, Dolj şi Cluj, conform a1.ro.