Produsul revoluționar care a apărut la Lidl. Mulți oameni vor fi curioși să îl încerce, anunțul din Marea Britanie
Românii s-au arătat reticenți prin chiar conducătorii lor cu privință la consumul de alte alimente decât cele cunoscute, tradiționale. Așadar, care este produsul revoluționar care a apărut la Lidl. Mulți oameni vor fi curioși să îl încerce, iar anunțul vine din Marea Britanie.
Ce vinde Lidl într-o anumită țară. Românii nu vor adora acest produs cu siguranță
Lidl Irlanda a lansat burgeri făcuți din carne obținută din soia și larve de insecte. Noul produs, care este deja disponibil la vânzare, face parte din gama de produse My Street Food.
Noii burgeri au un preț de 3 euro, pachetul conținând două bucăți. De asemenea, produsele sunt promovate la vânzare ca „chiftele de soia & insecte”.
Nu se știe dacă se va vinde și în alte țări acest tip de burger
Nu s-a anunțat dacă produsul va fi disponibil și în alte țări. Acest tip de burgeri este posibil să fie un proiect pilot prin care Lidl vrea să testeze piața.
De asemenea, filiala companiei din Marea Britanie, Lidl UK, a anunțat pentru Plant Based News că nu are vreun plan de a introduce burgerii în ofertă.
UE a aprobat consumul de insecte în 2020
Începând din anul 2020, Uniunea Europeană a dat verde la consumul de produse rezultate din insecte comestibile pe teritoriul ei. Printre speciile agreate pentru consum se regăsec lăcustele, greierii, dar și viermii de făină.
Conform Organizației Națiunilor Unite, mâncarea pe bază de insecte ar putea atinge o valoare de 6,3 miliarde de dolari la nivelul anului 2030. De asemenea, un miliard de oameni de pe întregul glob mănâncă deja insecte. Astfel, consumul anual se ridică la aproximativ 1.000 de miliarde de insecte.
Europa nu vede cu ochi buni consumul de inscte
În Europa, consumul de insecte este încă un subiect tabu. Numai 10,2% dintre europeni au spus că ar fi dispuși să înlocuiască produsele din carne cu unele pe bază de insecte.
Ministrul Agriculturii spune că insectele trebuie să rămână în insectar
„Lăsaţi-le în aprobări, dar nu le puneţi în mâncare, nu le puneţi în farfurie, pentru că noi ştim ce producem, noi ştim ce mâncăm, noi ştim ce ne foloseşte nouă. Din acest punct de vedere eu nu îmi fac nicio grijă, aprobare nu înseamnă şi mâncare, pentru că noi ştim să producem în România şi avem, har Domnului, unde, cu cine şi ce să facem (…). Lăsaţi insectele în insectar”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, făcând referire la noul aliment aprobat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).