Produsul retras din magazinele Kaufland. S-a descoperit mucegai într-un sortiment de chipsuri

de: Ștefan R. Apostol
12 11. 2022

În ultima vreme tot mai multe produse sunt depistate cu probleme în multe din magazinele Kaufland. De exemplu, în Germania supermarketul Kaufland recheamă în prezent un produs de tip snack din marca proprie „Kaufland Classic”. Conform comunicatului, în produs au fost găsite niveluri ridicate de mucegai.

Produsul retras din magazinele Kaufland cu niveluri ridicate de mucegai

Unul din produsele, marca prorpie Kaufland a fost depistat cu niveluri ridicate de mucegai. Conform unui comunicat emis de retailer, Carl Wilhelm Clasen GmbH recheamă un lot de fistic vândut la Kaufland.

Produsul afectat este „K Classic fistic boabe fără coajă, prăjit, nesărat, 100 g”, cu data limită de consum 22 aprilie 2023 și numărul de lot 21029/220726001, după cum a anunțat vineri compania cu sediul în Schleswig-Holstein. Produsul a fost deja retras de pe rafturile din magazinele Kaufland, iar clienții care au cumpărat produsul au putut, de asemenea, să îl returneze fără chitanță.

S-a constatat o creștere a numărului de toxine de mucegai

În timpul investigațiilor de rutină, au fost găsite niveluri crescute de toxină de mucegai ochratoxină A, a precizat compania. În cazul unui consum pe termen lung, nu poate fi exclus un risc pentru sănătate, motiv pentru care compania sfătuiește să nu se consume.

Cazul este similar celui din magazinele Lidl, despre care am scris aici, și în acest caz fiind retrase imediat produsele. În cazul Lidl este vorba de produsul orez Basmati. Ca și în cazul Lidl, riscul de a mânca aceste produse infectate cu această toxină, poate duce la probleme de sănătate.

Reamintim că ochratoxina A, regăsită în magazinele Kaufland, este produsă de mai multe specii de Aspergillus și Penicillium. Specialiștii sun că este o micotoxină care contaminează frecvent alimentele.

Contaminarea produselor alimentare, cum ar fi cerealele și produsele cerealiere, boabele de cafea, fructele uscate de viță de vie, vinul și sucul de struguri, condimentele și lemnul dulce, are loc în întreaga lume.

Ochratoxina A se formează în timpul depozitării culturilor. Specialiștii spun că se știe că provoacă o serie de efecte toxice și la speciile animale. Cel mai sensibil și notabil efect este afectarea rinichilor.

Toxina poate avea, de asemenea, efecte asupra dezvoltării fetale și asupra sistemului imunitar, se mai arată în studiile de cercetare.

În România nu au fost anunțate până la această oră astfel de probleme. Cu toate astea, ANSVSA anunța pe 11 noiembrie rechemarea unor produse comercializate de Lidl România.

Conform enunțului, este vorba de produsul „Sødergaarden Chifteluțe de cod, în stil scandinav 340g”, „ca urmare a unei suspiciuni de contaminare cu bacteria Listeria Monocytogenes.”, spune ANSVSA.

„Clienții care au cumpărat acest produs cu termenele de valabilitate 15.09.2022 și 25.11.2022 sunt rugați să nu îl consume.

Produsul poate fi returnat în orice magazin Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.”

Așadar, mare atenție la ce cumpărați! Chiar și din locurile în care, în mod normal, alimentele sunt sigure.