Produsul din baie care prelungește viața florilor din vază. Ce trebuie să pui obligatoriu în apă
Indiferent de culoarea acestora, florile luminează întotdeauna camera în care sunt puse. În vază sau în glastră, acestea schimbă atmosfera mai ales dacă sunt înflorite. Iar dacă mai punem la socoteală și mirosul îmbietor al lor, am putea spune că ne aflăm într-o grădină botanică. Multe persoane se întreabă însă cum pot face să păstreze pentru un timp cât mai îndelungat florile din vază fără să se ofilească. Iată un truc ce se va dovedi cu siguranță extrem de util și îți va permite să prelungești viața florilor.
Cum poți prelungi viața florilor din vază cu ajutorul unui produs pe care îl ai în baie
Cu părere de rău spunem că florile din vază nu au o durată de viață foarte lungă. Spre exemplu, crizantemele pot rezista până la 7 zile, însă trandafirii se ofilesc după numai trei zile. De-a lungul timpului, gospodinele au încercat diverse trucuri pentru a se putea bucura mai mult de frumusețea plantelor din vază. Unele sunt utile, dar majoritatea nu dau rezultatul scontat.
Există însă un truc cu care cu sigurnață nu vei da greș.
Portalul Real Simple a efectuat teste pe un buchet de lalele pentru a vedea care sunt trucurile care funcționează. Așa au descoperit că apa de gură este un adevărat produs revitalizant. Apa de gură a fost pusă direct în apa din vază. După patru zile au constatat că tijele lalelelor au rămas drepte, iar petalele florilor au început sa se deschidă. Această metodă va prelungi viața florilor tale până la șapte zile datorită proprietăților antibacteriene ale apei de gură.
Când pui florile în vază trebuie să adaugi și o linguriță de zahăr în apă. La patru zile este nevoie să mai pui încă o linguriță de zahăr, iar florile pot fi păstrate în acest fel mai mult de o săptămâna.
De asemenea, se pune o linguriță de îngrșământ o dată cu apa în care pui florile. În cadrul experimentului, lalelele au absorbit foarte multă apa și și-au păstrat un aspect plăcut cel mai mult timp prin folosirea acestei metode.
Vodcă cu zahăr și moneda de cupru, alte metode de a menține mai mult vitalitatea florilor
Așa cum spuneam ceva mai devreme, există și alte trucuri care pot fi folosite pentru a menține prospețimea florilor timp îndelungat. Spre exemplu, este cunoscut faptul că dacă pui vodcă și zahăr în apa florilor din vază acestea se vor ofili mult mai târziu. Nu trebuie decât să torni câteva picături de vodcă în apa de la plante, iar rezultatele se vor vedea în câtevva zile. Florile care țin, de obicei, doar trei zile vor rezista o săptămână.
O altă metodă genială de a prelungi viața florilor tale este să pui pe fundul vazei o monedă de cupru. Astfel, apa se va menține proaspătă mai mult timp, datorită proprietăților antifungice ale cuprlui.