Produsul de post care e o bombă calorică. Mulți români îl consumă fără să își dea seama cât de periculos poate fi pentru organism

de: Sabina Anastasia
08 11. 2022

Produsul de post care e o bombă calorică. Este consumat foarte des de către români, fiind comercializat în piețe sau în supermarketuri sub forma unor diverse sortimente. Dacă nu suntem atenți la cantitatea în care mâncăm acest aliment, am putea să ne expunem organismul la o mulțime de pericole, potrivit medicilor specializați în nutriție.

Produsul de post care e o bombă calorică

Perioada de post dinainte de Crăciun sau Nașterea Domnului se apropie cu pași repezi. În anul 2022, postul Crăciunului începe pe data de 15 noiembrie, adică peste doar câteva zile. Românii se pregătesc din timp pentru zilele în care nu vor mai mânca produse de origine animală, precum și derivate ale acestora.

Printre cele mai consumate produse în perioada postului religios se numără halvaua. Aceasta poate fi găsită și în piețe, precum și în supermarketuri moderne. Pe piață, halvaua este comercializată sub forma mai multor sortimente – simplă, cu adaos de migdale, de arahide, de cacao etc.

Potrivit specialiștilor în nutriție, halvaua este o bombă calorică. Produsul propriu-zis poate fi înger, dar și demon pentru sănătate. Totul depinde de cât de echilibrați suntem noi, consumatorii. Moderația este cheia în toate, chiar și în cazul consumului acestui produs, care vine la pachet cu beneficii importante pentru organismul uman.

Halvaua este o sursă excelentă de efecte depurative, antioxidante, tonice şi remineralizante, potrivit medicilor nutriționiști. Ajută chiar și la tulburările de memorie, printr-un conținut crescut de lecitină. Însă dacă este consumată în mod exagerat, în timp, ne vom confrunta cu consecințe foarte neplăcute ale acesteia.

La ce pericole ne expunem organismul

Halvaua poate deveni o bombă calorică, dacă nu este consumată cu moderație. Trebuie să fim atenți și la combinațiile de produse din timpul unei zile. De exemplu, dacă mâncăm 30 de grame de halva cu pâine, s-ar putea ca în scurt timp să asistăm singuri la un fenomen de creștere în greutate.

„Este bine de ştiut că halvaua este un produs importat din Orient. Mai exact, din Istanbul. Este obţinută, în principal, din seminţe – din miezul-prăjit de floarea soarelui -, zahăr, glucoză şi vanilină.

Se recomandă a se consuma maxim 25-30 grame pe zi. Dezavantajele sunt destule. 100 de grame de halva conţine 12-14 grame proteine, 42-47 grame glucide şi 35-39 grame lipide. Şi, cel mai grav, aproape 600 de kilocalorii la suta de grame. Aceste calorii pot fi arse alergând minim 8 kilometri într-o zi. Asta pentru a înţelege mai bine pericolele la care ne expunem.

De altfel, halvaua poate căpăta valoare terapeutică prin adăugarea de seminţe de susan, de exemplu. Acest produs devine un element tonic pentru sezonul rece. Iar asta pentru că seminţele de susan conţin substanţe active (fibre, proteine), minerale (zinc fier, fosfor, calciu, potasiu) acizi graşi nesaturaţi (acid oleic), lecitină și acizi polinesaturaţi (omega 6)”, a explicat medicul nutriţionist Dan Merişca, potrivit Adevărul.ro.

Citește și: Ce a descoperit un român pe eticheta unei halva cu fistic. A crezut că nu vede bine și s-a dus la manager imediat

Consumată necorespunzător, halvaua poate declanșa efecte nedorite la nivelul organismului uman. Consecințele consumului exagerat de halva se pot întinde pe termen lung.