Nu mai știi cu ce să elimini depunerile de carbonat de calciu din baie? Playtech Știri îți prezintă produsul de 6 lei din bucătărie care curăță toate urmele de calcar de la duș. E trucul primăverii 2023, așa îți vei ușura munca.
Martie-aprilie este perioada în care gospodinele roiesc prin curți pentru a face curățenie. Româncele au un obicei de a face curățenie generală în interiorul, precum și în afara locuințelor, înainte de sărbătorile pascale. Chiar dacă uneori poate fi obositor, o casă curată și organizată te va ajuta să prosperi întotdeauna.
Nu întotdeauna este ușor să găsești motivație pentru a-ți face locuința să strălucească. Cu ajutorul unor așa-zise „trucuri”, poți să reduci nivelul de efort, astfel încât curățenia de primăvară să nu fie o corvoadă. Playtech Știri îți va explica în acest material ce produs să folosești pentru a scăpa rapid de toate petele de calcar de la duș.
Să vorbim mai întâi despre motivele pentru care calcarul se depune nu doar pe duș, ci pe diverse obiecte expuse la apă. Calcarul este un depozit dur, cu aspect de cretă, format în principal din carbonat de calciu. Acesta este o „urmă” lăsată de apa dură în momentul în care se evaporă.
Apa dură conține un număr ridicat de minerale, astfel încât boilerele de apă, țevile, dușul, robinetele pot fi rapid afectate de depuneri de calcar. Este important să le îndepărtezi la timp, pentru a nu se acumula în straturi consistente. Îți va fi dificil să cureți obiectele din casă, ulterior.
Playtech Știri îți explică ce produs poți folosi pentru a elimina toate urmele de calcar de la duș. Este eficient și în cazul pereților de duș, precum și în cazul capului de duș. Mai mult ca sigur, îl ai deja în bucătărie. Nu costă deloc mult, doar șase lei, și îl utilizezi des când prepari diverse deserturi la cuptor.
Dacă nu ai ghicit încă despre ce este vorba, nu te mai ținem în suspans: hârtia de copt. Sună surprinzător, nu-i așa? Tot ce trebuie să faci este să iei o bucată de hârtie de copt din ambalajul ce îi este dedicat, să o împăturești cum consideri de cuviință pentru a o manipula ușor și să freci suprafețele cu urme de calcar.
Te-ar putea interesa și: Ingredientele banale care te scapă de calcarul din fierbătoare. Le ai mereu în casă şi sunt ieftine
Încearcă și tu acest truc pentru a te convinge că funcționează. Atenție, însă! Hârtia de copt nu va elimina calcarul, dacă depunerile de carbonat de calciu sunt acumulate în straturi groase. Dă rezultate excelente atât timp cât calcarul este proaspăt depus pe diverse suprafețe.