Un produs consumat zilnic de români a fost retras de pe rafturile magazinelor Auchan, în urma unor suspiciuni că ar fi contaminat cu un corp străin. Cei care au cumpărat deja produsul sunt sfătuiți să nu îl consume și să îl returneze în orice supermarket Auchan, pentru a primi banii înapoi. Nu este nevoie de bonul fiscal.
Un sortiment de pâine a fost retras de pe rafturile magazinelor Auchan, după ce au apărut suspiciuni că ar fi contaminat cu un corp străin. Este vorba despre pâinea toast marcă proprie, cu făină integrală, care se vinde la gramaj de 600 de grame.
”Grupul Auchan efectueaza rechemarea produsului Auchan Toast cu faina integral 600g. Motivul retragerii: suspiciune de contaminare cu corp strain”, se arată într-un anunţ postat pe site-ul ANSVSA.
Clienții care au cumpărat recent acest sortiment de pâine sunt rugați să nu îl consume și să îl returneze la Serviciul Clienți, pentru a-și primi banii înapoi. În acest caz, nu este nevoie de bonul fiscal. Produsele rechemate în magazin sunt cele care fac parte din lotul 74, cu data de expirare 01.10.2024. Datele de pe etichetă sunt: Auchan RR Toast Integral 600 g EAN 5949084017052 lot 74.
Pâinea este alimentul care nu lipsește de pe mesele românilor, indiferent că vorbim despre micul dejun, prânz sau cină. Potrivit datelor recente, țara noastră este printre cei mai mari consumatori de pâine din Europa. Un român consumă, în medie, aproximativ 8-10 kilograme de pâine pe lună, ceea ce se traduce într-un consum anual de aproximativ 96-100 de kilograme de pâine de persoană. Acest nivel este considerat relativ ridicat comparativ cu media europeană.
Pâinea joacă un rol important în alimentația de zi cu zi în România, iar sortimentele preferate de români variază de la pâinea albă la cea neagră, integrală sau cu diverse semințe. În ultimii ani, au apărut și tot felul de sortimente de pâine artizanală, cu maia, iar prețul lor este pe măsură. Cele mai consumate tipuri de pâine rămân cele accesibile, care se găsesc în toate magazinele, precum franzela, pâinea pe vatră sau cea feliată.