Procesul Colectiv este ”pe rol”: azi au început audierile la tribunalul București
În urmă cu câteva zile, am comemorat trei ani de la tragedia din Colectiv, dar procesul a fost unul dintre cele mai lente din istoria recentă a României.
După mai bine de trei ani de la tragedia din Colectiv, procesul pentru aflarea responsabililor merge mai departe. Astăzi, 9 noiembrie, sunt citați 25 de martori la tribunalul București pentru a da declarații în dosarul colectiv. Printre cei judecați se numără patronii clubului în care s-a petrecut nefastul eveniment și fostul primar Cristian Popescu – Piedone.
Judecătorul a fost schimbat în cazul Colectiv, în urmă cu câteva săptămâni. Pe 22 octombrie, cel mai nou judecător asociat cazului a decis că nu ar fi bine să reia procesul de la zero și, din tot atunci, a definit o listă cu primii martori care vor fi chemați în instanță pe 9 noiembrie. Lista definită de magistrat include nu mai puțin de 25 de martori și toți au fost citați în această zi de vineri.
Dosarul Colectiv a fost trimis în instanță în urmă cu câțiva ani, dar a procesul pentru soluționarea sa a fost unul foarte lent. A avut loc până și schimbarea instanței de judecată de la Judecătoria Sectorului 4 la Tribunalul București, după recomandarea Parchetului General. Această tranziție s-a produs în aprilie 2016.
Au fost trimişi în judecată patronii clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă – patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. Pe aceeași listă de posibili responsabili ai tragediei se află fostul primar al sectorului 4 – Cristian Popescu – Piedone împreună cu trei angajați din cadrul primăriei – Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu. Ultimii pe listă sunt doi pompieri, Antonina Radu și George Petrică Matei.
În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii de la Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”, conform Agerpres.