Problemele grave de sănătate pe care le are Sorana Cîrstea: ‘Fac injecții, am două hernii, nu mai am genunchi’

de: Ioana Bucur
25 10. 2022

La 32 de ani, românca resimte din plin sacrificiile pe care un sportiv de performanță ajunge să le facă. Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, a vorbit recent despre problemele grave de sănătate pe care le are.

Sorana Cîrstea a vorbit despre problemele grave de sănătate cu care se confruntă

Performanța cere mereu sacrificii, indiferent de domeniu. Când vine vorba despre sportivi, acestea se resimt mai ales la nivelul corpului. Programul strict și antrenamentele dificile își pun amprenta asupra organismului.

Recent, Sorana Cîrstea a vorbit despre presiunea uriașă ce se pune pe jucătoarele de tenis din top 100 WTA, enumerând problemele medicale cu care a ajuns să se confrunte de ceva vreme.

Sportiva a dezvăluit că nu mai are cartilaj la un genunchi, fiind nevoită să își facă injecții cu acid hialuronic o dată la trei sau patru luni, două hernii lombare, una cervicală, rupturi musculare și că se luptă în continuare cu problemele de la nivelul umărului.

„Se câștigă bani buni dacă faci parte din prima sută. E foarte multă presiune. Sportul de performanță dăunează grav sănătății. Sportul de masă ajută mult sănătatea. Dar sportul de performanță dăunează grav sănătații.

Păi, eu nu mai mai genunchi. Nu mai am cartilaj la genunchi. Îmi fac injecții cu acid hialuronic în genunchi la trei, patru luni. Mai am două hernii lombare, am o hernie cervicală, am rupturi la abdomen în ambele părți, nu știu câte entorse, mi s-a rupt fascia plantară, acum fac recuperare la umăr, nu vrei să știi ce am la umăr”, a mai spus Sorana.

„Am avut și de trei ori într-o săptămână”

În contextul scandalului dopajului în care este implicată Simona Halep, Cîrstea a povestit că și ea a fost testată, chiar și de trei ori într-o singură săptămână, adăugând că aceste verificări sunt foarte stricte și dau mari bătăi de cap sportivilor de performanță.

„Este această aplicație în care tu, în fiecare zi, trebuie să dai o oră în care poți fi testat. Pe noi ne testează în turnee, dar avem acest program care te testează și în afara turneelor. Când vor ei, fără să anunțe. Și tu, în fiecare zi, ai aplicația și spui: ’Eu, în general, am 06:00 – 07:00 dimineața acasă’. Pentru că știu că între 06:00 și 07:00 sunt acasă dimineața. Trebuie să dai o oră în care ei pot veni să te testeze. (…)

Am avut și de trei ori într-o săptămână. Dacă ai trei ’missed test’ (n.r. – dacă sportivul nu este disponibil pentru testarea antidoping), ești suspendat doi ani. Nu e de joacă”, a povestit Sorana Cîrstea.