Probleme pentru Edi Iordănescu. Ce veste proastă a primit noul selecționer al României

de: Gabriel Peneș
28 01. 2022

Probleme pentru Edi Iordănescu. Tehnicianul de 43 de ani a fost numit, marți, noul selecționer al României. El îi urmează lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a tricolorilor. Edi Iordănescu preia naționala la aceeași vârstă la care a făcut același lucru și tatăl său, Anghel Iordănescu. Dar bucuria familiei noului selecționer a fost umbrită de o veste proastă.

Probleme pentru Edi Iordănescu

Probleme pentru Edi Iordănescu. După aproape două luni de căutări, FRF l-a numit pe tehnicianul de 43 de ani drept nou selecționer al României. Anunțul a fost făcut, marți, 28 ianuarie, într-o conferință de presă. Edi Iordănescu preia naționala la aceeași vârstă la care a făcut-o și tatăl său, Anghel Iordănescu.

„Generalul” a avut trei mandate pe banca tricolorilor: 1993-1998, 2002-2004 și 2014–2016. A fost cel care a condus „Generația de Aur” la Mondialele din 1994 și 1998, ultimele la care România a fost prezentă. Cei doi Iordănescu sunt a al doilea cuplu tată-fiu din istoria naționalei României care condus prima reprezentativă, după Mircea și Răzvan Lucescu.

Edi Iordănescu s-a declarat mândru de performanțele tatălui său și speră să i le depășească.

„Sunt mândru de realizările tatălui meu, m-am inspirat din ele, le-am văzut ca o provocare pentru mine. Când am plecat la acest drum mi-am asumat această presiune, să încerc să depășesc aceste performanțe”, a spus Edi Iordănescu la conferința de prezentare.

Ce veste proastă a primit noul selecționer al României

Edi Iordănescu a primit felicitări și încurajări chiar de la tatăl său, fostul selecționer Anghel Iordănescu.

„Eu sunt doar părinte și nu am făcut altceva decât să mă bucur pentru el. Este o «problemă» care ne bucură pe toți din familie. Am avut câteva discuții pe această temă. Sincer, de data asta nu am fost la fel de obiectiv cum am fost când vorbeam de alte proiecte.

Am fost influențat sentimental de ce am trăit eu la națională și am încercat să-l fac să înțeleagă ce responsabilitate enormă este. M-am bucurat într-un final că a înțeles și probabil, nu am cum să vă confirm asta, de data asta înțeleg că a fost mai maleabil în ceea ce privește contractul.

De obicei e foarte riguros. Și pentru mine echipa națională însemna totul și nu avea rost să vorbim de clauze sau alte lucruri. Poate să fie un semn bun că a ajuns la națională tot la 43 ca și mine. Mă bucur că este analitic în ceea ce privește situația”, a declarat Anghel Iordănescu la DigiSport.

Dar familia lui Edi Iordănescu nu a putut să sărbătorească pe deplin numirea acestuia pe postul de selecționer. Conform Playsport, Valeria, mama noului antrenor al naționalei, este infectată cu Covid-19 și este nevoită să stea în izolare. Anghel Iordănescu, are patru copii cu soția Valeria, trei băieți și o fată: Edward, Alexandru, Andrei și mezina Maria.