Probleme mari de sănătate pentru Valentin Ceaușescu. Ce se întâmplă cu fiul cel mare al fostului președinte (exclusiv)
Ce probleme de sănătate are Valentin Ceaușescu? Ce se întâmplă cu fiul cel mare al fostului dictator? Moștenitorul lui Nicolae Ceaușescu a ajuns din nou pe mâna medicilor și a avut nevoie urgentă de o intervenție.
Ce probleme de sănătate are Valentin Ceaușescu?
Fiul cel mare al soților Ceaușescu se pare că trece prin clipe grele. Valentin Ceaușescu ar fi ajuns din nou pe masa de operație pentru o problemă de sănătate care îi dă bătăi de cap de o bună vreme.
Conform impact.ro, Valentin Ceaușescu ar fi suferit o operație la inimă în urmă cu câteva săptămâni. Bărbatul în vârstă de 73 de ani ar fi fost externat, iar în prezent încearcă să se recupereze, dar starea lui nu este una bună.
Amintim că acesta a suferit o altă operație în anul 2009. Medicii de la Institutul Fundeni din București i-au extirpat la acea vreme o tumoare vezicală cu ajutorul endoscopului.
A lucrat ca inginer fizician
Valentin Ceaușescu a fost inginer și chimist. Cu toate astea, a lucrat ca inginer fizician și a ajuns să fie cercetător senior gradul 2 în cadrul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” de pe platforma Măgurele. Fiul soților Ceaușescu a lucrat acolo începând cu anul 1970 și până când a ieșit la pensie.
Conform sursei citate, fiul cel mare al fostului dictator primea un salariu de 5.000 de lei când a ieșit din câmpul muncii, revenindu-i acum pensia de 3.200 de lei. Familia Ceaușescu cuprindea 3 copii: Nicu, Zoia și Valentin. Mezinul familiei, Nicu, a murit de ciroză la Viena în anul 1996, iar Zoia a murit de cancer în anul 2006.
Mesaj tăios pentru Ion Iliescu
Imediat după Revoluție, Valentin Ceaușescu i-a transmis un mesaj lui Ion Iliescu, după ce l-a acuzat că a ordonat executarea părinților săi: “Nu o să reușești într-o viață să faci pentru această țară ceea ce a făcut tata în cinci ani. El va rămâne în istorie, tu vei fi cunoscut ca un criminal”, i-ar fi scris el lui Ion Iliescu.
Valentin s-a retras din spațiul public în urmă cu mulți ani și a trăit discret, lucru pe care l-a făcut și familia pe care și-a întemeiat-o. În anul 2019 chiar s-a scris că a încetat din viață, iar tocmai acesta a ieșit la rampă pentru a clarifica zvonurile gurilor rele.
”Da, am auzit și eu zvonul ăsta, m-au mai sunat astăzi prieteni pe tema asta. Ce să comentez, pentru un mort eu zic că mă simt foarte bine! Nu știu ce apare în mediul online, nu mă preocupă asta, nu citesc niciodată așa ceva”, a spus atunci Valentin Ceaușescu.