PRO TV a făcut acum anunțul. Ce se întâmplă cu emisiunile La Măruță și Vorbește Lumea

de: Alexandra Chivu
03 01. 2020

Vacanța s-a terminat, așa că lista de emisiuni se definitivează. PRO TV a făcut acum anunțul. Ce se întâmplă cu emisiunile ”La Măruță” și ”Vorbește Lumea”.

Anunțul PRO TV. Ce se întâmplă cu emisiunile ”La Măruță” și ”Vorbește Lumea”?

Vacanța cu ocazia sărbătorilor de iarnă s-a sfârșit, așa că toți se întorc acum pe baricade. Luni, 6 ianuarie, telespectatorii vor avea parte de o surpriză mare. Emisiunile ”Vorbește Lumea” și ”La Măruță” revin cu un nou sezon. Adela Popescu și Cove au pregătit invitații speciali și subiecte de interes pentru telespectatorii care îi urmăresc în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:30.

Cât despre Cătălin Măruță, acesta duce mai departe, și în 2020, tradiția de a le arăta românilor lucruri mai puțin știute de lume despre vedetele din România, zi de zi, de la 15:00, la PRO TV.

Viviana Sposub, noua colegă de la ”Vorbește Lumea”

Viviana Sposub a luat decizia de a pleca de la Antena 1, unde a prezentat meteo la Observatorul, cu câteva luni în urmă, depunându-și recent, însă, demisia. Acum, tânăra poate fi regăsită la ”Vorbește Lumea” alături de Gabriel Coveșeanu și Adela Popescu, unde va prezenta tot temperaturile zilei. Noua prezență a emisiunii de zi este vlogger, având un canal de Youtube care a adunat 15.000 de abonați, și cochetează cu muzica.

Viviana Sposub, noua colegă de la ”Vorbește Lumea” 

Bruneta vine din Botoșani, iar de atunci și-a făcut loc în lumea reflectoarelor, absolvind Intact Media Academy și Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. În vârstă de 22 de ani, a reușit să se facă remarcată în TV, din spusele ei, așa că a fost dorită în echipa PRO TV. „Cu multă muncă. M-am făcut remarcată în televiziune, astfel că echipa m-a vrut şi m-a chemat, iar eu cu inima dechisă am acceptat propunerea”, a povestit Viviana, într-un interviu pentru click.ro.