Prințul Harry și Meghan Markle, negați de casa regală: când se finalizează, de fapt, ruptura
Mi se pare că am discutat atât de mult de statutul prințului Harry și a lui Meghan Markle în familia regală britanică, încât am uitat că respectiva ruptură ar trebui să aibă un termen cât se poate de bine definit. Informația a fost făcută publică doar astăzi.
În urmă cu câteva luni, prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că își doresc să nu mai facă parte din familia regală a Marii Britanii și să nu mai fie implicați în diverse activități ca reprezentanți ai reginei. Și-au dorit să trăiască, pe cât posibil, ca niște oameni normali. Visul lor se va îndeplini în curând.
Din 31 martie 2020, Harry și Meghan nu vor mai reprezenta monarhia britanică sub nicio formă sau fond. Un purtător de cuvânt al cuplului a confirmat că aceea este data începând de la care cei doi vor face un pas înapoi de la îndatoririle de membri ai Casei Regale.
Abia de pe 31 martie 2020, ducii de Sussex nu vor mai avea un birou la Palatul Buckingham și vor fi reprezentați de o echipă a fundației lor. Pe de altă parte, până atunci, calendarul lor oficial este unul foarte aglomerat, existând programări definite cu foarte multe luni în prealalbil, evenimente care nu pot fi anulate.
În următoarele săptămâni, ambii au pe agendă evenimente oficiale, ce includ participarea prinţului la o înregistrare cu artistul rock John Bon Jovi şi la o interpretare alături de a corului Invictus Games Choir. Ultimul angajament oficial al prinţului Harry este participarea la un serviciu religios prilejuit de ziua Commonwealth of Nations în 9 martie, la Westminster Abbey din Londra.
În teorie, în același calendar, este inclusă pentru luna mai a acestui an celebrarea Jocurilor Invictus. La acel eveniment participă veterani de război. Harry și Meghan vor ajunge la acel eveniment, dar o vor face în nume personal, fără rang oficial. În plus, tot în nume privat, prințul plănuiește să copatroneze maratonul de la Londra, din luna aprilie a acestui an. Dincolo de titlurile oficiale pe care le va pierde, ducele îşi va menţine rangurile militare de maior, locotenent-comandat şi şef de escadrilă.