Prințesa Charlotte a scos limba la jurnaliști. Cum a reacționat Kate Middleton. VIDEO
Prințesa Charlotte, micuța cuplului regal britanic Kate Middleton și Prințul William, a salutat publicul într-un mod inedit, recent, la o apariție publică. Fetița de patru ani a recurs la un gest inocent și natural, în pas cu vârsta ei, reușind să stârnească amuzamentul celor prezenți.
Ce a făcut Prințesa Charlotte în public
Aflați la un eveniment, organizat în scop caritabil, desfășurat în Insula Wight, Kate Middleton și Prințul William i-au avut alături și pe cei doi copii mai mari ai lor.
Prințesa Charlotte și Prințul George au captat atenția tuturor prin gesturi simpatice și inocente.
Sursa foto: Getty Images
Spre exemplu, în momentul în care mama ei, Kate Middleton, o punea să salute publicul, ea s-a conformat dorinței acesteia, însă locul clasicului salut a fost luat de unul inedit.
Micuța a scos limba la jurnaliști și la cei prezenți la eveniment. Gestul său a fost savurat chiar și de mama sa, fiind amuzată de năzdrăvănia fetiței. Gestul Prințesei Charlotte a fost bine primit de public, stârnind hohote de râs.
Și fratele său, Prințul George, a ieșit în evidență. Băiețelul, în vârstă de șase ani, a arătat că și-a pierdut dinții de lapte din față.
Sursa foto: Justin Goff/GoffPhotos.com
El a amuzat publicul, după ce s-ar fi aflat că a mâncat o furnică.
Ducele și Ducesa de Cambridge, părinții a trei copii
În aprilie 2018, familia regală britanică s-a mărit. Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, a adus pe lume cel de-a treilea copil al ei și al Prințului William, Ducele de Cambridge.
Băiețelul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după fratele său prințul George, în vârstă de 4 ani și sora sa, prințesa Charlotte, în vârstă de 2 ani. Mezinul cuplului a fost, ulterior, arătat mulțimii, așa cum cei doi părinții au procedat și în trecut.
Cu acest prilej, ei au mulțumit și medicilor de la Spitalul St Mary, acolo s-a aflat Ducesa pe perioada nașterii.
Sursa foto: Getty Images