Prin ce momente dificile a trecut Alex Velea în copilărie. I-a fost foarte greu

de: Ștefan R. Apostol
27 04. 2021

Alex Velea este astăzi unul din cei mai apreciați artiști români. Cu o carieră excepțională, o familie numeroasă și fericită, se poate numi un om împlinit. Numai că nu totdeauna viața a fost una ușoară pentru artist.

Alex Velea a făcut foarte multe sacrificii

Ajuns la 36 de ani, Alex Velea se poate numi acum un om împlinit din toate punctele de vedere. Are o familie superbă alături de frumoasa sa soție Antonia, cu doi copii frumoși. Are o carieră care din păcate acum este pe hold din cauza Pandemiei, dar este una invidiată de mulți.

Cu toate astea, după cum chiar artistul povestește, nu a avut o viață ușoară, mai ales când era copil. Fără să spună că ar fi trăit într-o familie săracă, Alex Velea recunoaște că i-a fost greu și că a fost nevoie de foarte multe sacrificii. Invitat la Antena Stars, artistul a povestit câte ceva din vremea copilăriei sale.

”Ca în toate familiile, am avut și momente grele. Nu vreau să mă plâng sau să fac din lucrul ăsta un clișeu. Că am văzut că este la modă acum, să spunem toți că am fost săraci, cât am muncit în viața asta, că am învins sistemul. Am avut o viață normală. Dumnezeu m-a iubit.

Nu ne-au dat banii afară din casă, dar ne-am descurcat. Sau ai mei cel puțin au avut grijă ca eu să nu știu treaba asta. Nu aveam bogătași în jurul meu. Ieșeam la colțul străzii de mic, rupeam semințele. Aveam dexteritate. Am fost un copil foarte rebel de când eram mic.”, a povestit Alex Velea la Antena Stars.

”Ziceam că mă duc să iau lumină și stăteam cu băieții”

Ca mulți dintre noi și Alex Velea are amintiri din vremea copilăriei, mai ales în această perioadă, a Paștelui. Deși copil rebel, povestește artistul, nu a avut probleme cât a fost copil. Făcea năzdrăvănii ca orice copil la vârsta aceea. În același interviu Alex Velea a povestit și despre momentele în care mergea cu prietenii la biserică, în Seara de Înviere.

”Erau mișto. Plecam de acasă. Ziceam că mă duc să iau lumină și stăteam cu băieții. Nu-mi fuge mintea la mâncare. Amintirile nu prea țin cont de mâncăruri, deși mama mea gătește foarte mult, poate mai mult decât trebuie.

Când mergeam la biserică și stăteam ore întregi. Nu primeam haine noi, haine bune de Paște, nu aveam de-astea. Nu vreau să-i fac pe ai mei săraci. Am avut o viață normală, ca toți românii.”, a mai povestit Alex Velea la Showbiz Report.