Prin ce momente cumplite au trecut copiii Andrei și ai lui Cătălin Măruță. Vedeta de la Pro TV a povestit tot

de: Ștefan R. Apostol
01 03. 2021

Toată lumea a aflat, din păcate, de faptul că toată familia Măruță a avut de suferit după infectarea cu COVID. Nu le-a fost ușor, nici lui Cătălin Măruță, nici Andrei, și nici fetiței lor, din păcate. Celebrul moderator a decis să vorbească despre perioada în care au fost bolnavi.

”Nu am avut o formă de COVID cu simptome severe”

După o perioadă, de cel puțin două săptămâni, în care au stat izolați de restul lumii, Cătălin Măruță și familia sa, sunt mult mai bine acum. Recent celebrul moderator a stat de vorbă cu colegii de la Viva despre experiența COVID avută. Nu a fost ușor pentru niciunul dintre ei. Cătălin Măruță se bucură că nu a fost o formă mai severă a bolii, atât pentru el, cât și pentru cei din familie.

”Din fericire, nu am avut o formă de COVID cu simptome severe. M-am simțit relativ obosit, am avut dureri musculare și, timp de 4-5 zile, nu am avut gust și miros. Asta nu m-a împiedicat să mănânc însă, bine că nu m-am îngrășat!

Aș fi preferat să slăbesc, dar privesc jumătatea plină a paharului: măcar nu am pus kilograme în plus! Și copii se simt foarte bine, mulțumesc pentru grijă! Andra a resimțit boala ca pe o gripă, iar copiii nu au avut niciun simptom.”, le-a povestit Cătălin Măruță celor de la Viva.ro.

Cătălin Măruță spune că David a avut cel mai mult de suferit

Momentele de stat în casă și izolare nu au fost din cele mai plăcute. Cătălin a mai povestit despre momentul în care au aflat, el și Andra, că sunt pozitivi, dar și despre cât de greu i-a fost lui David, fiind și el depistat cu infecția. Din păcate, David a trebuit să stea mai mult timp izolat de restul casei, ceea ce, spune Cătălin, a fost foarte greu pentru toată lumea.

”Ca să fim în siguranță, pentru că eu totuși merg la studio zilnic și intru în contact cu un număr de oameni, ne testam des. În dimineața unei zile de vineri, Andra spunea că simte că o ia o răceală. Ne-am făcut un test rapid și a ieșit negativ la amândoi. În aceeași seară, ne-am testat din nou și a ieșit pozitiv.

Am testat și copiii: la Eva a ieșit pozitiv, iar la David, abia după câteva zile, timp în care a stat izolat de noi în casă. Sincer, abia aștepta să fie și el pozitiv, ca să nu mai stea separat de noi. Apoi au urmat cele 14 zile de izolare și… telemuncă!”, a mai spus Cătălin Măruță.