Prin ce a trecut Alina Eremia la Masked Singer. Cântăreața a spus adevărul: ‘Am plâns grav’
Fanii au fost uluiți când au descoperit că Alina Eremia se ascundea sub masca lui Lady Panda de la Masked Singer! Cântăreața a mărturisit că experiența a fost una inedită, dar nu mulți știu că au năpădit-o emoțiile în momentul în care a fost eliminată din show-ul de la Pro TV.
Alina Eremia, totul despre Masked Singer
Alina Eremia a fost demascată la Masked Singer! Vedeta și-a jucat foarte bine rolul, însă, într-un final, aceasta a fost nevoită să își dea jos masca. Totuși, față de alte vedete, cântăreața a recunoscut că nu a avut parte de un costum foarte greu, așa că s-a putut mișca în voie.
„Nu mă așteptam să mă distrez așa de tare în costumul ăla. E greu până te acomodezi. Trebuie să exagerezi de 5-6 ori mișcarea ca să se vadă. Costumul meu era destul de mobil față de altele.
Eu vedeam prin gura costumului, prin zâmbetul lui Lady Panda. Aveam cagulă, doar ochii erau descoperiți, ca nu cumva să se vadă vreo trăsătură. Zici că a fost secret de stat, exact ca în filme. Mă duceam de bunăvoie, nu mă răpea nimeni.
Stăteam în cabină toată ziua, nu vorbeam cu nimeni, doar prin telefon. Nu, doar când ajungeam pe scenă în linie ne întâlneam unii cu alții. Zici că ești într-un film, e super tare.
M-am destrăbălat în costum, am dansat, am făcut ca toate cele. Și am mâncat multe dulciuri în cabină.”, a zis ea la Vorbește lumea.
„Am slăbit”
De asemenea, în urma efortului fizic, Alina Eremia a mărturisit că a scăpat și de câteva kilograme. În plus, vedeta a plâns în momentul în care și-a dat seama că experiența a ajuns la final pentru Lady Panda.
Aceasta își dorea să rămână mai mult timp la Masked Singer România, mai ales pentru că s-a bucurat de ce s-a întâmplat acolo.
„Am slăbit pentru că efortul fizic e foarte mare și am petrecut mult timp în costum. Eu a trebuit să inventez o poveste, ziceam că mă duceam la repetiții. Inna s-a prins și din indicii, dar cred că și timbrul a dus-o către numele meu.
Ne cunoaștem foarte bine și are urechea formată. Eu am petrecut mult mai mult timp cu Inna în studio și m-a ascultat mult mai mult cântând decât Horia. Eu m-am distrat, la fiecare moment m-am distrat, la ălea sensibile mi-am arătat partea emoțională.
Am avut de toate. Am plâns grav că s-a terminat. Horia a declanșat valurile de lacrimi, a venit în spate unde dădeam testimonialele și mi-a spus niște cuvinte de suflet. A fost mai bine că nu m-au descoperit din prima.
Am învățat că ar trebui să fiu mai mult Lady Panda, m-am lăsat să fiu cum am vrut sub mască. Eu acasă așa sunt, dar și cu apropiații, cu tot.”, a adăugat aceasta.