Primul suporter care a intrat pe teren și a protestat la Campionatul Mondial de Fotbal. Care au fost cele trei mesaje pe care a vrut să le transmită
Portugalia – Uruguay a oferit și o premieră la acest Campionat Mondial: primul suporter care a intrat pe teren și a protestat. Gestul lui a fost aspru criticat pe rețelele sociale. Unii fani i-au reproșat că arbitrul va prelungi foarte mult partida și i-au transmis că va face închisoare în Qatar.
Ce mesaje a vrut să transmită suporterul care a intrat pe teren la meciul Portugalia – Uruguay
Portugalia a învins Uruguay cu 2-0 și s-a calificat în optimile Campionatului Mondial de Fotbal, după un duel care în repriza a doua a fost foarte spectaculos. Partida a înregistrat și o premieră. Este prima de la acest turneu final care a fost întreruptă după ce un suporter a intrat pe teren, în minutul 51.
Fanul care a intrat pe teren a avut de transmis mai multe mesaje. A fluturat un steag în culorile curcubeului, în semn de susținere pentru comunitatea LGBT+, iar pe tricoul, pe care se vedea sigla lui Superman, scria: „Save Ukraine (Salvați Ucraina)” și „Respect pentru femeile din Iran”. Asta sub privirile impasibile ale arbitrul iranian Faghani.
Fanii de pe internet i-au criticat inițiativa și mulți dintre ei au fost convinși că protestul lui nu și-a atins ținta. Ba, mai mult, i-au transmis că va avea mult de suferit în urma acestei acțiuni.
„De la meci, direct în închisoare”, „Cred că trebuie să-și sune toți cunoscuții pentru a face rost de bani pentru a plăti amenda” sau „Mulțumesc pentru nimic. Iar vom avea 60 de minute de prelungire” au fost doar câteva dintre reacții.
Suporterul a fost imobilizat de oamenii de ordine, iar Portugalia a câștigat partida cu 2-0 și s-a calificat în optimile Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar. Duelul a avut parte și de o controversă la primul gol. Bruno Fernandes a trimis cu efect în careu, Cristiano Ronaldo a vrut să dea cu capul, nu a atins mingea, dar s-a bucurat, cu colegii, ca și cum ar fi marcat. FIFA a lămurit misterul și a transmis că Bruno Fernandes a semnat golul. Și tot jucătorul de la Manchester United a semnat și a doua reușită.