Primul președinte împotriva vaccinului! Anunțul care a șocat o țară întreagă

de: Ștefan R. Apostol
27 11. 2020

America Latină a devenit un epicentru al pandemiei coronavirusului în luna mai. La acest moment volumul de cazuri din Brazilia a crescut, pe măsură ce numărul infecțiilor cunoscute din Europa scădeau. Anunțul că va veni un vaccin anti-covid a dat speranță sistemului medical brazilian, sufocat de numărul mare de cazuri. Cu toate astea Jair Bolsonaro, președintele statului, a fost primul contestatar al virusului.

Brazilia, lider mondial la infecții și decese

La șapte luni de la primul său caz cunoscut, Brazilia a înregistrat cel puțin 5 milioane de cazuri, mai mult decât toată Europa, și peste 148.000 de decese. La începutul lunii iunie, Brazilia a început să anunțe aproximativ 1.000 de decese pe zi. Apoi au apărut semne de răspândire a virusului în Brazilia.

Până la sfârșitul lunii august, Ministerul Sănătății declara că numărul cazurilor săptămânale a început să scadă în cele din urmă. Șaptesprezece din cele 26 de state ale țării și capitala, Brasilia, au înregistrat scăderi.

Alte nouă zone au fost stabile, conform unui bilanț păstrat de ziarul Folha de São Paulo. Între jumătatea lunii septembrie și începutul lunii octombrie, numărul zilnic de morți a scăzut la aproximativ 700, de la aproximativ 800.

La sfârșitul lunii septembrie, ministrul sănătății, Eduardo Pazuello, declara că rata infecției se apropie de sfârșit. Brazilienii aveau nevoie să „continue viața într-un mod nou”, spunea oficialul, îndemnând oamenii să revină la activități cu prudență, practicând distanțarea socială și luând alte măsuri preventive.

Jair Bolsonaro a contestat virusul, apoi s-a infectat

După ce a contestat existența virusului, Jair Bolsonaro, dezvăluia pe 7 iulie că a fost infectat cu noul coronavirusul. Jair Bolsonaro a respins pericolul reprezentat de virus, a subminat măsurile de carantină adoptate la nivel de stat. În același timp cerea brazilienilor să continue să lucreze pentru a împiedica prăbușirea economiei.

Jair Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, a declarat că a făcut un test după ce a simțit oboseală, dureri musculare și febră, declarând ulterior, că cerințele slujbei sale l-au pus în pericol. Cu trei zile înainte de a da rezultate pozitive, Bolsonaro participase la un prânz găzduit de ambasadorul american în Brazilia.

În timpul când a fost bolnav, Bolsonaro a fost văzut afară fără mască și vorbind cu alte persoane cu mai multe ocazii. La trei săptămâni după ce a dezvăluit că a fost infectat, a spus că a avut rezultate negative la următorul test. După acest moment a postat o poză având o cutie cu hidroxiclorochină. Tratamentul cu hidroxiclorochină este un tratament nedovedit a fi productiv împotriva virusului.

Jair Bolsonaro refuză vaccinarea anti-covid

După ce a anunțat că și-a revenit, și că nu mai are simptomele de infecții, Jair Bolsonaro șochează opinia publică printr-o nouă declarație. Președintele brazilian a declarat joi seară că nu se va vaccina împotriva coronavirusului.

Această declarație este ultima dintr-o serie de declarații pe care le-a făcut exprimând scepticism față de programele de vaccinare împotriva coronavirusului. Declarația a fost transmisă în direct pe mai multe platforme de socializare. Liderul de dreapta a adăugat că este puțin probabil ca Congresul să solicite brazilienilor să fie vaccinați.

Și-a exprimat, de asemenea, scepticismul cu privire la eficacitatea purtării măștii. Nu de puține ori a sugerat că există puține dovezi concludente ale eficacității măștilor în stoparea transmiterii virusului. Președintele a declarat în mod repetat că brazilienii nu vor fi obligați să fie vaccinați atunci când un vaccin pentru coronavirus devine disponibil pe scară largă.