Primul copil născut de Revelion 2021 în România. Surpriza rușinoasă: ce vârstă are mama lui

de: Ana Chivu
01 01. 2021

Primul bebeluș care s-a născut în 2021 a fost o surpriză uriașă pentru medici. Ce vârstă are mama sa și de ce primul nou-născut din noul an a șocat pe toată lumea? Detalii despre eveniment.

Primul copil născut în 2021. Medicii au fost surprinși

O adolescentă în vârstă de 15 ani a devenit mamă în noaptea de Revelion. Aceasta a născut o fetiță de nota 10 care a fost primul născut din 2021 din Botoșani. Tânăra a născut natural, conform medicului Maria Olaru de la Secţia de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”. Aceasta are domiciliul în județul Mureș și venit în noaptea dintre ani să nască la Spitalul de Urgență din Botoșani.

Copilul a avut la naștere o greutate de 2.340 de grame, iar starea acestuia e bună. “Atât mama, cât şi copilul sunt sănătoşi”, a precizat Maria Olaru. Adolescenta va rămâne preț de câteva zile sub supravegherea atentă a cadrelor medicale. Conform UNICEF, în România se nasc peste 480 de copii pe data de 1 ianuarie, aceștia reprezentând 0.13% din cei 371.504 copii care vin pe această lume în ziua d Anul Nou la nivel global.

Ce se spune despre copiii născuți de Revelion

  • Bebelușii vor avea mai mult noroc decât cei din jurul lor.
  • Familia unui copil născut în Noul An va avea succes în anul respectiv.
  • Micuții născuți de Revelion nu vor fi afectați de niciun element malefic și vor fi feriți de înec.
  • Copiii noului an se vor transforma în adulți fertili.

-Tradiții: Legat de bebelușii născuți de Revelion sunt multe superstiții și chiar legende. Mai mult, în unele țări, există companii care abia așteaptă să facă daruri primilor bebeluși născuți la trecerea dintre ani pentru ca numele lor să fie asociate cu micuții, atrăgând astfel publicitate și succes.

(Sursa: mamaplus.md)

„La fiecare început de ianuarie, ne readucem aminte de toate posibilitățile și potențialul fiecărui copil”

„Începutul unui nou an și al unui nou deceniu reprezintă ocazia de a reflecta în privința speranțelor și aspirațiilor legate nu doar de viitorul nostru, ci și al celor care vor veni după noi”, a declarat Henrietta Fore, Director Executiv al UNICEF. „La fiecare început de ianuarie, ne readucem aminte de toate posibilitățile și potențialul fiecărui copil care își începe călătoria vieții – cu condiția să i se ofere această șansă”. „Mult prea multe mame nu sunt îngrijite de moașe sau asistente instruite și echipate corespunzator, iar rezultalele sunt dezastruoase”, a adăugat Fore, arată unicef.org.

India — 67.385
China — 46.299
Nigeria — 26.039
Pakistan — 16.787
Indonezia — 13.020
Statele Unite ale Americii — 10.452
Republica Democrată Congo — 10.247
Etiopia — 8.493