Primul accident din istorie: când și unde s-au lovit prima dată două mașini
Azi sunt la fiecare buletin de știri accidente. Dar primul eveniment rutier care s-a soldat cu decesul cuiva este greu de identificat. În primul rând pentru că depinde de modul în care definim o „mașinășină”.
În 1869, omul de știință irlandez Mary Ward călătorea într-un automobil cu aburi, construit de verișorii ei. Într-un viraj dintr-o curbă, Mary s-a dezechilibrat și a fost aruncată de pe scaun și a căzut în calea vehiculului. Una dintre roți a trecut peste ea și i-a rupt gâtul, ucigând-o instantaneu.
În Ohio City a avut loc un accident care a implicat un motor pe benzină, ceva mai aproape de ceea ce majoritatea dintre noi credem a fi o mașină astăzi. În 1891, inginerul James Lambert conducea una dintre invențiile sale, când a avut o mică problemă.
Mașina, care-l transporta împreună cu un pasager – James Swoveland, a lovit o rădăcină de copac. Lambert a pierdut controlul, iar vehiculul s- a răsturnat. Ambii bărbați au suferit răni minore.
Primul accident de mașină în care a fost ucis un pieton
Primele decese pietonale înregistrate într-un accident cu o mașină au venit câțiva ani mai târziu.
În 1896, Bridget Driscoll a alunecat pe o bordură din Londra și a fost ucisă de o mașină de producție anglo-franceză, alimentată cu gaz, și condusă de Arthur Edsall. Mașina avea o viteză maximă de patru mile pe oră, dar nici Edsall, nici Driscoll nu au reușit să evite coliziunea.
Edsall a fost arestat, dar în cele din urmă nu a fost condamnat pentru moartea lui Bridget. În același an, un biciclist a fost ucis de un automobil din New York.
Primul accident în care șoferul a murit
Prima moarte a unui șofer dintr-o coliziune s-a petrecut în 1898, când englezul Henry Lindfield și fiul său conduceau de la Brighton la Londra. Aproape de sfârșitul călătoriei lor, Lindfield a pierdut controlul asupra mașinii în timp ce coborau un deal.
Mașina a intrat într-un gard și Lindfield a fost aruncat de pe scaunul șoferului în fața mașinii, care s-a izbit de un copac. În această coloziune a fost prins și piciorul lui Lindfield. Fiul său nu a fost rănit și a fugit după ajutor. La spital, chirurgii au decis să-l amputeze. După operație, Lindfield a rămas inconștient și a murit a doua zi.
În România, primul accident grav de automobil s-a petrecut pe data de 7 decembrie 1907.
La intrarea în orașul Târgoviște, un automobil care rula cu o viteză de circa 30 km/oră, s-a răsturnat într-un șanț. Șoferul a scăpat, dar pasagerul, pe nume A. Teodoru a murit.
Victimele accidentelor de mașină au însă și un monument. Acesta a fost ridicat în anul 1926, de primăria orașului New York, „în memoria celor 613 persoane ucise de șoferii neatenți din New York City, până la data de 1 ianuarie 1926”.