Primele reacții, după eliminarea surpriză de la Asia Express. Oamenilor nu le-a venit să creadă
Finalul competiției Asia Express se apropie cu pași repezi, iar eliminarea de ieri, 15 aprilie, a fost ultima înainte de marea finală. Care au fost reacțiile plecării ultimilor doi concurenți?
Primele reacții după eliminarea fulger de la Asia Express
Din păcate pentru fanii echipei formate din Alex Abagiu și Radu Vlăduț, cei doi au părăsit competiția. Cei care credeau că aceștia vor ajunge în finală și chiar vom pune mâna pe premiul cel mare s-au înșelat. Ghinionul din etapa cu numărul 9 le-a pus capac. Se pare că ieșitul pe ultimele poziții în clasament i-a făcut să se demoralizeze.
La polul opus se află Răzvan Fodor și Sorin Bontea, primii în finală, alături de Adda și Cătălin Rizea și Speak și Ștefania. Cei doi au fost îmbrățișați de toți prezenți, după ce s-a descoperit că ancora a fost roșie. Deși rivalitatea a existat pe parcursul show-ului, aceasta a fost lăsată deoparte, pentru că în două luni au reușit să se împrietenească în cadrul Drumului Comorilor.
„Abia așteptam momentul”
„Am simțit îmbrățișări sincere de la colegi. A fost strângerea la piept, fără prea multe cuvinte. Atunci când oamenii țin să se argumenteze mult, nu mai e natural. Suntem foarte mulțumiți despre ceea ce am descoperit despre noi, Taiwan, oameni. Suntem bucuroși că am ajuns până în semifinală. Nivelul trăirilor, să vezi cum ai șanse, apoi, într-o fracțiune de secundă, îți fuge pământul de sub picioare. Ne-a uimit Asia Express prin asta”, au spus, în final, Alex și Radu.
Unii din telespecattori i-au felicitat pentru ceea ce au reușit, iar alți au avut numai critici la adresa lor. „Abia așteptam moment-ul asta,??? iar Adda si Cătalin în finală, fix echipa slabă, cum spuneai tu???”, a spus un internaut.