Primele imagini cu Cristi Borcea, Valentina Pelinel și copiii, după eliberarea fostului șef de la Dinamo

de: Andrei Simion
07 11. 2019

Cristi Borcea a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava, miercuri, după ce și-a ispășit fracția din pedepsele primite în dosarul transferurilor din fotbal și în cel cu privire la retrocedările ilegale de plaje și terenuri în Mamaia. Fostul acționar al lui Dinamo s-a întors acasă la soție și copii. Valentina Pelinel a făcut mai multe fotografii și le-a postat pe rețelele de socializare.

Primele imagini cu Cristi Borcea, Valentina Pelinel și copiii

Cristi Borcea s-a întors acasă la soție și copii, iar Valentina Pelinel a făcut mai multe fotografii pe care le-a postat pe contul personal de Instagram. „#family time”, a scris pe rețeaua de socializare soția fostului acționar al clubului Dinamo. În doar 30 de minute de la publicare, postarea a strâns peste 1.600 de aprecieri, iar cei care o urmăresc pe Valentina Pelinel pe internet s-au bucurat să vadă familia Borcea din nou împreună.

„Felicitări, mă bucur mult pentru voi! Să fiți sănătoși și fericiți alături de copiii voștri superbi”, i-a scris o admiratoare, în timp ce un alt internaut a comentat: „Câtă fericire cu familia întregită, așa cum ți-am urat în urmă cu puțin timp.”

Foto: Instagram Valentina Pelinel

„Mă bucur enorm de mult pentru voi, să fiți mereu așa o familie frumoasă, să vă bucurați împreună de îngerașii voștri și să fiți mereu în formula asta”, a fost un alt mesaj primit de Valentina Pelinel, după ce a postat fotografiile cu Cristi Borcea și copiii.

Fostul acționar al lui Dinamo a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava, miercuri, după ce și-a ispășit fracția din pedepsele primite în dosarul transferurilor din fotbal și în cel cu privire la retrocedările ilegale de plaje și terenuri în Mamaia. „Borcea a desfăşurat activităţi lucrative atât în interiorul locului de deţinere, cât şi în exterior, fără supraveghere, pe o perioadă de 83 de zile, figurând cu un număr de 374 de zile-câştig dintr-un dosar conexat”, se arată în motivarea deciziei judecătorilor.