Primar UDMR, anchetat de DNA. Edilul este cercetat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată pe Kelemen Zoltan, primarul comunei Roșiori. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunilor de corupție pentru o tentativă de fraudare a fondurilor europene. Kelemen Zoltan este primarul comunei de 14 ani, iar între 2004 și 2008 a fost viceprimar.
Primar anchetat de DNA
Edilul este acuzat de anchetatorii DNA de tentativă de prezentare sau folosire cu rea credință de documente ori declarații false, în scopul obținerii pe nedrept al unor fonduri europene. De asemenea, oamenii legii au mai reținut și trimis în judecată alți patru complici, alături de primar. Potrivit anchetei, în cursul anului 2014, primarul Zoltan Kelemen ar fi depus mai multe documente care nu corespund realității, precum facturi fiscale, procese verbale de recepție și multe altele.
Acestea au fost depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în contextul realizării proiectului „Reabilitare și construire drum de legătură Pocsaj – Roșiori”. Prin depunerea acestor documente, edilul a încercat să obțină, potrivit anchetatorilor, în mod ilegal suma de 103.079 de euro.
”Banii respectivi reprezentau contravaloarea unui contract încheiat, în contextul de mai sus, de Primărie cu omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză, având ca obiect livrarea și plantarea unor arbori și arbuști”, au transmis oficialii DNA.
Alți patru complici au fost reținuți
Alături de Kelemen Zoltan, alte patru persoane au fost reținute. Aceștia sunt administratorul unei firme, proiectantul lucrării, dirigintele de șantier și responsabilul tehnic cu execuția lucrărilor. Cu toate acestea, anchetatorii au precizat că „cererea inculpatului a fost refuzată integral de către autoritatea de implementare a proiectului”.
Edilul a precizat că doar a respectat obligația pe care o avea ca și primar de transmitere mai departe, spre organe abilitate, a documentelor primite de la persoanele care le-au întocmit, potrivit BihorJust.
”În calitate de reprezentant legal al Primăriei Roșiori, am avut obligația de a transmite documentele pentru finanțarea pe care am obținut-o prin programul HU-RO. N-am obținut finanțarea, așa că nu suntem datori cu niciun ban față de Uniunea Europeană”, a explicat edilul Zoltan Kelemen.
Verificările DNA au fost făcute în anul 2015, iar contractul de finanțare a fost încheiat în anul 2013, potrivit primarului. Totodată, acesta a mai precizat că lucrările care trebuiau să se facă cu suma respectivă erau de amenajare a unei perdele verzi între șanțul de la marginea drumului care face legătura între Pocsaj și Roșiori. Zona se află într-o arie de protecție Natura 2000. Rămâne de văzut ce sentință va primi primarul UDMR dacă va fi găsit vinovat.