Prima zi în care poți să speli după Paște. În celelalte e păcat să faci treburi casnice

Prima zi în care poți să speli după Paște. În celelalte e păcat să faci treburi casnice
Prima zi in care poti sa speli dupa Paste. In celelalte e pacat sa faci treburi casnice

După sărbătoarea Paștelui, creștinii intră în Săptămâna Luminată, iar gospodinele reiau, ușor ușor, treburile casnice. În perioada imediată ce succedă sărbătorile pascale urmează noi tradiții și obiceiuri. Verifică și tu, mai jos, ce ai și ce nu ai voie să faci.

Când se spală și se face curat în Săptămâna Luminată

Din cele mai vechi timpuri, la Praznicul Învierii, primii oameni care treceau la religia creștină și care care se pregătiseră în mod deosebit în vremea postului mare, erau botezați. Aceștia erau numiți „Cei Luminați”. Aceasta este explicația pentru care se numește Duminica Luminată.

Potrivit tradițiilor bisericești,  Săptămâna Luminată deschide perioada Penticostarului  în viața liturgică a bisericii. Prin urmare, slujbele vor avea o rânduială deosebită, cu aspect profund Pascal. Urmează o perioadă a iertării, în care oamenii apelează la introspecție.

În Săptămâna Luminată ai voie să speli și să faci curat în zilele de miercuri, joi și sâmbătă. În prima zi de vineri după Paște creștinii celebrează sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată

  1. Nu se oficiază pomenirea celor adormiți
  2. Ușile Împărătești ale Bisericii rămân permanent deschise. Ușa deschisă simbolizează ușa deschisă de la mormântul Domnului.
  3. În această perioadă nu se oficiază pomenirea celor adormiți, Ușile Împărătești ale Bisericii rămân
  4. Credința populară spune că în această perioadă Raiul este deschis,
    cine moare în această săptămână merge direct la dreapta Domnului, indiferent de păcatele pe care le-a făcut, iar sufletele morților sunt libere.
  5. Rânduiala înmormântării este de asemenea specială, slujba funerară fiind înlocuită de Slujba Învierii
  6. În acest timp, creștinii se salută cu urarea „Hristos a Înviat”, urmată de răspunsul „Adevărat a Înviat”.

Semnificația zilelor din Săptămâna Luminată

Lunea este a doua zi de Paște, zi liberă de la stat, în care oamenii nu lucrează și continuă să petreacă sfintele sărbători pascale alături de cei dragi. Merg în vizită la nași și se întrunesc cu rudele.

Marțea din Săptămâna Luminată este considerată Marțea Albă, zi de relaxare, nemuncitoare. Zilele de miercuri și vineri nu mai sunt considerate zile de post. Creștinii au dezlegare la pește, iar până la sărbătoarea Rusaliilor se fac doar închinăciuni, nu mătanii.

Sfânta Miercure este ziua în care oamenii pot ara câmpul și face trebuie gospodărești. Este permis să speli rufele și să faci curat. Joia Verde, supranumită și Joia Rea, este ziua în care se cinstesc grădinile, iar cine va munci va aduce ghinion în casă. Vineri se sărbătorește Izvorul Tămăduirii.