Prima țară din Europa unde vaccinarea a devenit obligatorie. Guvernul a aprobat decizia
Spre finalul anului trecut, Austria își anunța intenția de a-și obliga cetățenii să se vaccineze. O dată preliminară pentru acest demers era 1 februarie. Astăzi aflăm că Parlamentul Austriei a aprobat introducerea obligativității vaccinării Covid-19 pentru adulți începând de luna viitoare, devenind astfel prima țară europeană care face acest lucru. Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva vaccinării obligatorii în cadrul unor mitinguri regulate de weekend, de când măsura a fost anunțată în noiembrie, în încercarea de a crește rata de vaccinare a țării.
Parlamentul din Austria aprobă obligativitatea vaccinării Covid
Primele informații referitoare la obligativitatea vaccinării Covid erau anunțate încă din noiembrie anul trecut în Austria. După momentul anunțului, mii de persoane au manifestat împotriva vaccinării obligatorii în cadrul unor mitinguri, de când măsura a fost anunțată în noiembrie, în încercarea de a crește rata de vaccinare a țării.
Însă toate partidele, cu excepția extremei drepte, au susținut măsura, noua legislație fiind aprobată cu 137 de voturi pentru și 33 de voturi împotrivă. „Este adoptată cu majoritatea (necesară)”, a declarat Doris Bures, al doilea președinte al Consiliului Național, după ce noua legislație a fost dezbătută timp de ore întregi, preluat de presa locală.
Până în prezent, 72% dintre rezidenții austrieci sunt complet vaccinați, în conformitate cu media la nivelul Uniunii Europene de puțin peste 70%, dar cu câteva puncte procentuale sub vecinii regionali precum Italia și Franța.
În conformitate cu noua lege, cei care se împotrivesc vaccinării se pot confrunta cu amenzi de până la 3 600 de euro începând cu jumătatea lunii martie. Inițial, guvernul dorea să acopere toate persoanele cu vârsta de 14 ani și peste, dar acum măsura se aplică doar adulților, cu excepția femeilor însărcinate și a celor care beneficiază de o scutire medicală.
Majoritatea covârșitoare a parlamentarilor au votat în favoarea legii
Majoritatea covârșitoare a deputaților din toate partidele au votat în favoarea legii, liderii social-democraților din opoziție (SPOe) și ai grupului liberal NEOS acordând sprijinul coaliției de centru-dreapta-verzi. Singura opoziție semnificativă a venit din partea Partidului Libertății de extremă dreapta (FPOe), care a curtat alegătorii anti-vaccinare.
Liderul FPOe, Herbert Kickl, a denunțat legea în cadrul dezbaterii parlamentare pe marginea noii legi, afirmând că aceasta „deschide calea spre totalitarism în Austria”. Liderul FPOe a promis că el însuși va continua să refuze vaccinarea, sfidând noua lege.
„Vaccinarea este o oportunitate pentru societatea noastră de a obține o libertate durabilă și continuă, deoarece virusul nu ne mai poate restricționa.”, a declarat cancelarul de centru-dreapta Karl Nehammer în fața reporterilor înainte de dezbaterea din parlament.
Conservatorul, care a preluat mandatul în decembrie, a recunoscut din nou că a fost un subiect intens discuta. Ministrul Sănătății, Wolfgang Mueckstein, a făcut apel în timpul dezbaterii la toți cetățenii să pună la îndoială miturile din jurul vaccinării, insistând că toate dovezile indică faptul că vaccinurile covid disponibile în Austria sunt sigure. Cu toate acestea, unii austrieci nu sunt încă convinși de meritele vaccinării, iar câteva sute de opozanți ai legii s-au adunat ieri dimineață pentru un protest în apropierea parlamentului.
14.000 de decese covid în Austria
Austria a înregistrat până în prezent aproape 14.000 de decese cauzate de Covid și 1,5 milioane de cazuri la o populație de aproximativ nouă milioane de locuitori. Numărul zilnic de infecții continuă să bată recorduri, iar ieri numărul total zilnic de infecții a atins un nou record de peste 27.600. Vaccinările obligatorii împotriva Covid rămân rare în întreaga lume, deși Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia și Micronezia au introdus astfel de programe.