Prima reacție e Vioricăi Dăncilă, după ce guvernul a picat. ”Parlamentarii PSD au trădat!”
Viorica Dăncilă și guvernul pe care l-a condus timp de un an și 8 luni au căzut astăzi prin moțiune de cenzură, în plenul Parlamentului României. Nu mică a fost dezamăgirea președintelui PSD atunci când a văzut că a fost invalidată, alături de echipa de la Palatul Victoriei. Social-democrata a recunoscut, încă de la primele declarații pe holul Parlamentului, că cei care au trădat au fost chiar o parte dintre colegii ei din Partidul Social Democrat.
Viorica Dăncilă, primele declarații după ce guvernul a căzut
Imediat după citirea rezultatului moțiunii de cenzură, Viorica Dăncilă a părăsit sala de plen a Parlamentului României. Cum era și normal, a fost asaltată de jurnaliștii, care au întrebat-o ce părere are despre vot și ce se va întâmpla cu candidatura la alegerile prezidențiale.
”Au fost și colegi de la PSD care au trădat! Nu este nicio problemă. Nu îmi retrag candidatura. Eu sunt convinsă că oamenii vor face o comparație între ce a făcut guvernul PSD și ce vor face restul. Sper ca președintele României să desemneze pe cineva care să își asume guvernarea. ”, a declarat Viorica Dăncilă, imediat ce a ieșit pe holul Parlamentului.
Ce se va întâmpla cu candidatura la alegerile prezidențiale a Vioricăi Dăncilă
Viorica Dăncilă a spus că nu are de gând să renunțe la cursa prezidențială și că lucrurile își vor urma cursul firesc, în perioada următoare.
”Nu mă tem de absolut nimic. Mă tem doar că putem pierde încrederea românilor. Cred că mai mulți români vor fi alături de noi. Le doresc succes celor care vor veni! PSD trebuie să își respecte cetățenii.”, a mai precizat liderul PSD.