07 mai 2019 | 15:13

Prima reacție a lui Iohannis după ce Dăncilă a anunțat OUG pe referendum: „Sper să se abțină”

Știri generale
Prima reacție a lui Iohannis după ce Dăncilă a anunțat OUG pe referendum:

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție după ce Dăncilă a anunțat OUG privind referendumul pe justiție. Dacă actul normativ trece în forma propusă, atunci șeful statului va fi redus la tăcere pe toată durata campaniei.

Klaus Iohannis a reacționat după ce a aflat că Guvernul se pregătește să-i interzică să se implice în campania pentru referendum. Șeful statului a spus că speră ca Executivul să se răzgândească și să nu adopte nicio modificare legislativă.

În opinia lui Klaus Iohannis, o astfel de modificare nu e necesară și, dacă va fi făcută, atunci ea vine în interesul PSD.

„Eu sunt un adversar declarat al modificărilor legislative în prag de alegeri. De regulă, pesediştii fac aceste lucruri tocmai pentru a crea pentru ei un oarecare avantaj sau pentru a crea pentru adversarii lor un dezavantaj. Sper să se abţină Guvernul de la orice modificare legislativă care nu este pur tehnică şi necesară pentru bunul mers al alegerilor”.
Klaus Iohannis, președintele României

Cum vrea Guvernul să-i interzică lui Iohannis să se implice în campania pentru referendum

Premierul Viorica Dăncilă a confirmat existența unui proiect de OUG care îi va interzice președintelui să se implice în campania pentru referendum. Șefa Guvernului a spus că actul normativ ar putea fi adoptat chiar în ședința Guvernului de miercuri, 8 mai.

Premierul Dăncilă nu a vrut să ofere prea multe detalii despre acest act normativ. A insistat că nu a citit proiectul și că se află încă în faza în care se stabilește forma finală a acestuia. Asociațiile neguvernamentale atrag, însă, atenția că proiectul are rolul de a împușca doi iepuri dintr-o lovitură.

Una dintre prevederi îi va interzice președintelui Iohannis să se implice în campania pentru referendum. Cea de-a doua va crește cvorumul necesar validării.

„Pentru mine, ca prim-ministru, pentru Guvernul României, este foarte important să ne ocupăm de buna organizare atât a alegerilor europarlamentare, cât şi a referendumului. Vom discuta această ordonanţă de urgenţă, a fost ieri şedinţa pregătitoare, mă întorc la Guvern pentru a vedea fiecare act normativ pe care-l am pe agenda Guvernului de mâine (n.r. – miercuri) şi vom vedea care va fi forma finală. Vom avea discuţii, pentru că eu nu pot să impun un lucru. (…) Voi discuta cu secretarul general al Guvernului, voi discuta cu cei care au avizat acest act normativ şi vom vedea forma finală, vă voi comunica în timp util. (…) Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de Guvern pentru că, până pe 10 mai, mi se pare, trebuie adoptat acest act normativ”.
Viorica Dăncilă, premierul României

Parteneri
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de influenceri
Redactia.ro
Din ce țară este, de fapt, patronul TikTok, platforma unde Călin Georgescu s-a promovat intens. Care este unul din primele clipuri cu care i-a cucerit pe români
Click.ro
Șoșoacă a transmis live din cabina de vot și a făcut circ în secție: „Blestemați să fiți tot sistemul”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Mediaflux
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Antena 1
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Shtiu.ro