Ciprian Marica a oferit primele declarații, după incendiul provocat la un restaurant din incinta bazei sportive pe care o deține alături de Ilie Năstase din Pipera. Fostul internațional susține că restaurantul care a ars nu este al lui, mulțumindu-le fanilor pentru mesajele acordate într-un timp atât de scurt.
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de luni, 22 iulie 2024, în cadrul Academiei lui Ilie Năstase și Ciprian Marica din zona Pipera, județul Ilfov. Potrivit informațiilor autorităților ajunse la fața locului, ar fi vorba despre un restaurant aflat la intrarea în baza sportivă de lângă Capitală.
Fostul internațional Ciprian Marica a postat, recent, un clip pe Facebook Stories, în care specifică faptul că nu ar avea nicio legătură cu imobilul al cărui tavan ar fi fost mistuit de flăcări, nefiind proprietatea sa.
De asemenea, fostul mare fotbalist le-a mulțumit urmăritorilor săi pentru numărul mare de mesaje pe care le-a primit în ultimele ore.
”Bună ziua. Scurt și la obiect. Nu am niciun restaurant. Nu este niciun incendiu la mine. Este vorba de un restaurant, înțeleg, la intrarea în baza sportivă, însă, nu-mi aparține.
Nu este al meu. Nu am informații și detalii, așa că vă mulțumesc. Să aveți o zi bună!”, a fost mesajul pe care Marica l-a înregistrat și postat pe conturile sale de social media.
Clădirea afectată de incendiu face parte din Academia „Năstase & Marica Sports Club”, deținută de fostul tenismen Ilie Năstase și fostul fotbalist Ciprian Marica.
Este vorba, concret, despre terasa ”Cuptorul cu pizza”, care a luat foc în dimineața zilei de luni, 22 iulie 2024, flăcările amenințând să se extindă și la alte clădiri din vecinătatea complexului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București a raportat că incendiul a afectat o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
”Incendiul este localizat. A fost afectat acoperișul unei anexe a unui restaurant și parțial acoperișul restaurantului”, au transmis, oficial, reprezentanții ISU București.
Din fericire, nu au fost raportate victime în urma acestui incendiu, potrivit datelor transmise de ISU București.