Prima reacție a Ioanei Marcu, iubita lui Ciprian Marica. Imaginea pe care a făcut-o publică FOTO
Cu toate că de-a lungul carierei a încercat să fie un fotbalist cât se poate de discret, escapadele amoroase secrete ale lui Ciprian Marica au ieșit la suprafață.
Prima reacție a Ioanei Marcu, iubita lui Ciprian Marica. Imaginea pe care a făcut-o publică FOTO
Cea mai recentă dintre aceste escapade este cea cu Ana Muntean, soția bunului său prieten, fiul fostului șef Transgaz. Reamintim că Ciprian Marica și Ana Muntean au fost prinși în fapt chiar de către Florin soțul femeii, într-un hotel din Cluj, iar scena întreagă a fost filmată chiar de către el.
Astfel că, Ciprian MArica se află acum într-un scandal amoros fără precedent. Așa se face că fostul atacant al Naționalei a ”marcat” la poarta Anei, soția bunului său prieten, Florin Muntean. Deși episodul a avut loc anul trecut, în luna august, soțul femeii l-a dezvăluit presei abia acum, după ce a prins-o pe aceasta din nou că îl înșală.
Deși Cipirian marica credea că episodul amoros va fi dat uitării, s-a trezit acum cu imaginea puternic pătată pentru faptele sale. Pe de altă parte, fostul fotbalist are acasă o iubită superbă și discretă, pe Ioana Marcu, femeia care i-a dăruit doi băieți și care mai era și prietenă cu Ana Muntean, amanta iubitului ei. Cu toaate că și în mediul online este o prezență extrem de discretă, aceasta a oferit și ea o reacție, după ce s-a aflat de amantlâcul în care este implicat iubitul ei. Frumoasa blondină a postat pe contul ei de Instagram o imagine cu ea și cu Ciprian Marica, în semn că, cel mai probabil, i-a iertat amantlâcul de la hotelul din Cluj, cu Ana Muntean.