Prima poză cu Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. Imaginea cu cele două de care puţini ştiu: cât de apropiate erau

de: Andrei Simion
24 05. 2023

Puțini români își mai aduc aminte despre prima poză cu Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. În urmă cu peste două decenii, cele două vedete erau extrem de apropiate, vorbind una despre cealaltă doar în termeni laudativi. De-a lungul timpului însă, relația lor s-a răcit. FOTO

Prima poză cu Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu

Mulți ani, poate chiar de la începutul activității lor în televiziune, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au fost considerate rivale. O perioadă bună de timp, s-au evitat, însă s-a întâmplat ca profesia să le aducă și față în față în diverse proiecte. Concurența dintre cele două vedete nu s-a rezumat, însă, doar la nivel de carieră.

Unele voci spun că lupta secretă dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu își are rădăcinile și în mariajele pe care ambele le-au avut cu același bărbat. Cea dintâi a fost căsătorită cu Ștefan Bănică Junior din anul 2006 până în anul 2013, rodul iubirii cuplului fiind o fiică, pe nume Violeta. Mihaela Rădulescu a fost și ea căsătorită cu artistul, însă pentru o perioadă mai scurtă de timp, din 1997 până în 1999, fără să aibă copii.

Revenind la activitatea de pe micile ecrane ale vedetelor, trebuie precizat că Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au împărțit aceeași scenă în anuil 2014, când cea dintâi a făcut parte din juriul emisiunii „Dansează printre stele”, iar a doua a ocupat rolul de prezentatoare al programului televizat.

În showbiz-ul românesc, ideea de rivalitate dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu încă este de actualitate. Puțini își amintesc, însă, prima poză în care cele două vedete au fost surprinse împreună. Materialul a fost realizat în anul 2000, când ambele foste soții ale lui Ștefan Bănică Junior își transmiteau doar cuvinte laudative.

„Suntem amândouă temperamentale și luptătoare”

În anul 2000, Andreea Marin și Mihaela Rădulescu au pozat împreună pentru coperta revistei Viva. Pe atunci, între cele două mari vedete nu luase naștere niciun fel de conflict. Mai mult decât atât, ambele vorbeau în termeni foarte frumoși una despre cealaltă.

„Suntem amândouă temperamentale și luptătoare”, spunea Andreea Marin în anul 2000, fiind completată de Mihaela Rădulescu: „E greu să accepți că o femeie poate fi și frumoasă și deșteaptă. Și aproape imposibil să accepți că sunt două fete frumoase și deștepte. Dar asta nu mai e problema noastră!”.

A fost unul dintre puținele momente când cele două celebrități și-au exprimat cuvinte de laudă. Deși păreau să fie foarte apropiate, de-a lungul anilor relația lor s-a răcit. Andreea Marin a vorbit, în urmă cu ceva timp, despre rivalitatea dintre ea și Mihaela Rădulescu, susținând că nu există nicio luptă reală între ele.

„E mai bine să fiu diplomată şi să tac. Am tot încercat să scap de această rivalitate, dar s-a tot ţinut de mine”, a mai precizat Andreea Marin, în urmă cu mai mult timp.