Unde a apărut prima persoană infectată cu noua tulpină Delta Plus? Ce detalii se cunosc despre aceasta? Ce susțin specialiștii despre acest lucru până la momentul prezent?
Tulpina Delta Plus a fost detectată pentru prima oară. Specialiștii au identificat un copil din Israel venit din spațiul european care este purtătorul acestei tulpini. Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de miercuri. Noua tulpină este cunoscută ca Delta Plus – AY.4.2. Ministerul Israelian al Sănătății a făcut anunțul.
Concret, primul infectat este un minor în vârstă de 11 ani care a venit din Europa. Băiețelul a fost identificat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, ulterior plasat în carantină. „Varianta AY4.2, care a fost descoperită în mai multe ţări europene, a fost identificată în Israel”, a anunțat ministerul israelian într-un comunicat.
Variana Delta a virusului este domninantă în prezent în Marea Britanie, iar conform datelor oficiale 6% din cazurile de infectare cu noul COVID-19 aparțin tulpinii noi – AY.4.2., denumită generic Delta Plus. Specialiștii fac mai multe teste în prezent pentru a afla dacă tulpina reprezintă sau nu o amenințare.
Apariția acesteia nu este surprinzătoare pentru experți. După ce a fost descoperită tulpina Delta, specialiștii au descoperit și tulpina nouă AY.4.2, mutația sa. Nu se cunoaște în acest moment dacă are un grad de transmisibilitate mai mare.
„Nu este nimic în comparație cu ceea ce am văzut cu variantele Alpha și Delta, care erau cu 50 până la 60% mai transmisibile. Deci vorbim despre ceva destul de subtil aici și care este în prezent în curs de investigare. Este probabil să fie cu până la 10% mai transmisibil. Este bine că suntem conștienți (de asta – n.r.).
Este minunat că avem facilitățile și infrastructura la dispoziție pentru a vedea orice ar putea fi puțin suspect. În această etapă, aș spune așteaptă și vezi (ce se întâmplă – n.r.), nu te panica. S-ar putea să fie ușor, subtil mai transmisibil, dar nu este ceva absolut dezastruos așa cum am văzut anterior”, a spus profesorul Francois Balloux, director al Institutului de Genetică al Universității din Londra.
„Este nevoie să se facă cercetări urgente pentru a ne da seama dacă această variantă Delta Plus este mai transmisibilă. Momentan, nu sunt indicii clare că este așa, dar trebuie să facem aceste cercetări pentru a ne da sa seama cât mai repede cum acționează și ce caracteristici are”, a spus Scott Gottlieb, expert care face parte din consiliul de administrație al Pfizer și este fost comisar al FDA.