Prima măsură pe care ar lua-o Viorica Dăncilă, dacă ar ajunge președintele României. ”Aș realiza eu promisiunea lui Iohannis!”

de: Ana Chivu
17 11. 2019

Săptămâna viitoare se va stabili care din cei doi candidați va pune mâna pe titulatura de președinte al României. Care ar fi prima măsură pe care ar lua-o Viorica Dăncilă, dacă ar ajunge la cea mai înaltă funcție din stat?

Măsura luată de Viorica Dăncilă, dacă ar ajunge președintele României

Lupta pentru Cotroceni este aproape de un deznodământ. Turul I i-a avut în prim-plan pe: Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Mircea Diaconu, Dan Barna și Theodor Paleologu. În continuare în luptă au mai rămas doar primii doi menționați. Cu toate că Iohannis a avut parte de procente foarte bune atât din diaspora, cât și din țară, Dăncilă nu este descurajată și speră în șansa sa. De curând, fostul prim-ministru al României a menționat care ar fi prima măsură pe care ar lua-o, dacă ar ajunge președinte.

„Voi iniția un referendum astfel încât președintele României să nu mai aibă imunitate. Cred că acest lucru este foarte important și aș realiza eu promisiunea pe care a făcut-o în 2014 Klaus Iohannis. Așa cum am fost prim-ministru un an și noua luni și nu am avut imunitate, consider că președintele României trebuie să nu aibă imunitate”
Viorica Dăncilă (Sursa: Agerpres)

Măsura pe care ar lua-o Viorica Dăncilă, dacă ar ajunge președinte al României. Ce ar face fostul premier al țării

Ce mai promite fostul premier?

De asemenea, fostul premier a spus că a doua măsură va fi aceea de a lupta în Consiliul European pentru fonduri mai mari pentru țară. Amintim că pe 1 decembrie va urma să se voteze noua Comisie Europeană.

„Este foarte important ca președintele României să lupte pentru alocarea de fonduri din Cadrul financiar multianual cât mai substanțiale, să lupte pentru Politica Agricolă Comună, pentru cei doi piloni: subvențiile care să fie comparabile cu cele din Uniunea Europeană sau cel puțin să existe o convergență a subvențiilor alocate fermierilor, pentru cel de al doilea pilon, pentru dezvoltarea rurală, să nu fie plafonate fermele mari, să avem din nou alocări pentru tinerii care vor să se implice la agricultură”
Viorica Dăncilă