Prima măsură luată de Federația de Fotbal din Ucraina. Atacul declanșat de Rusia împotriva statului vecin are consecințe și asupra campionatului în care antrenează și Mircea Lucescu, tehnicianul celor de la Dinamo Kiev. Odată cu declanșarea războiului, în țară a fost decretată legea marțială, iar competiția internă a fost înreruptă în mod oficial.
Prima măsură luată de Federația de Fotbal din Ucraina. Rusia a atacat statul vecin în dimineața zilei de joi. Mai multe explozii și bombardamente au fost semnalate în zona marilor orașe ucrainene, inclusiv lângă capitala Kiev. În această situație președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decretat legea marțială pe întreg teritoriul statului vecin cu România.
Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Dinamo Kiev, s-a întors cu echipa, doar de două zile, din cantonamentul din Antalya, Turcia. Tehnicianul de 76 de ani a declarat, pentru Playsport, că încă nu a luat nicio decizie în privința revenirii în România, din cauza situației din Ucraina.
„Nu știu. Ne gândim ce trebuie să facem. Sunt aici atâția oameni în aceeași situație. Nu sunt eu cel mai important. Sigur, suntem îngrijorați, pentru că nimeni nu poate știi ce se întâmplă mai departe, dar nu am hotărât încă nimic”, a adăugat Mircea Lucescu pentru playsport.ro.
Mircea Lucescu s-a arătat sceptic în privința posibilității ca întrecerea internă să mai poată continua.
„Da, sunt la baza echipei. Am auzit niște bubuituri în timpul nopții, dar am înțeles că nu era vorba despre bombardamente, ci ar fi fost tiruri către niște drone. Dar nu știu dacă e adevărat. Mă uit și eu la televizor să văd ce se întâmplă și discutăm să vedem ce măsuri luăm. E clar că nu se mai poate discuta despre fotbal în aceste condiții”, a declarat Lucescu, pentru sursa citată.
Presupunerea tehnicianului român s-a confirmat după doar câteva ore. Campionatul din Ucraina a fost întrerupt în mod oficial, din cauza conflictului armat și a introducerii legii marțiale în țară.
„În legătură cu introducerea legii marțiale în Ucraina, campionatul Ucrainei a fost suspendat”, a anunţat servicul de presă al Ligii de Fotbal, conform celor de la sport.ua.
Măsura este valabilă, deocamdată, pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca o nouă decizie să fie luată în funcție de evoluția evenimentelor.
Clubul Dinamo Kiev și-a făcut public punctul de vedere în legătură cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Pe pagina oficială a clubului a fost postat un mesaj mobilizator adresat tututor ucrainenilor.
„Suntem pe pământul nostru, și nu-l dăm nimănui! Adevărul este în spatele nostru, victoria este în spatele nostru!
Vom învinge cu siguranță, iar ucrainenii de la Uzhorod la Luhansk, de la Cernihiv la Sevastopol vor fi mândri că sunt cetățeni ai unui stat măreț numit Ucraina! GLORIE Ucrainei! GLORIE NEAMULUI!”, a transmis clubul lui Mircea Lucescu.
Campioana din Ucraina, Dinamo Kiev, urma să evolueze, sâmbătă, 26 februarie, pe teren propriu, cu Inhulets, antepenultima clasată. După 18 etape, Şahtior Doneţk este lider în clasament, 47 de puncte, fiind urmată de Dinamo Kiev, cu 45 de puncte, şi de Dnipro-1, cu 40 de puncte.