Prima imagine din casa în care locuiesc Răzvan Simion și iubita lui. Detaliul inedit observat de fani
Răzvan Simion și Daliana Răducan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un an de zile, iar fanii chipeșului matinal de la Antena 1 sunt foarte încântați de noua parteneră de viață a vedetei. Cum arată casa în care locuiesc prezentatorul TV și frumoasa lui iubită. Fiica lui Răzvan, Ianca, i-a dat de gol.
Prima imagine din casa în care locuiesc Răzvan Simion și iubita lui
Daliana Răducan și Răzvan Simion formează unul dintre cele mai apreciate și populare cupluri din showbizul românesc. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire de mai bine de un an de zile, iar lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine pentru matinal și partenera sa.
După ce s-a mutat din casa în care locuia cu fosta lui iubită Lidia Buble, Răzvan Simion s-a mutat împreună cu frumoasa arhitectă, lucru de care admiratorii prezentatorului de la Neatza sunt mai mult decât entuziasmați. Recent, Daliana Răducan a postat pe contul ei de Instagram prima imagine din cuibușorul lor de nebunii. Daliana Răducan a pozat o mică parte din livingul apartamentului lor, iar internauții au observat un detaliu inedit.
Se pare că atât Răzvan Simion cât și iubita lui fani ai serialului de succes Friends, așa cum se poate observa în fotografie. Cei doi îndrăgostiți au urmărit alături de Ianca, fiica prietenului lui Dani Oțil, episodul special al reuniunii celor șase protagoniști ai celui mai de succes show al anilor 90, peliculă care a durat o oră și 40 minute.
Se pare că cei trei au petrecut timp de calitate împreună, iar toată lumea știe că Ianca Simion se înțelege foarte bine cu noua parteneră a tatălui său.
Ce relație există acum între Ianca Simion și Lidia Buble
Fiica lui Răzvan Simion se înțelege foarte bine cu Daliana Răducan și se pare că a uitat-o complet pe Lidia Buble. De când tatăl ei s-a despărțit de actuala concurentă de la Asia Express 4, Ianca a rupt legătura cu Lidia Buble și i-a dat unfollow pe Instagram, chiar dacă artista încă o urmărește pe fiica fostului ei partener pe rețelele sociale.
Au fost foarte apropiați cândva, dar destinul a avut alte planuri pentru Lidia Buble și Răzvan Simion, cei doi despărțindu-se după mai bine de cinci ani de relație. Solista a declarat, acum ceva timp, că întotdeauna s-a înțeles bine cu Tudor și Ianca.
„Îi consider frați mai mici. Am fost la Disneyland împreună. Vin la noi în vacanțe. Tudor are 10 ani, iar Ianca urmează să împlinească 14 ani.
Suntem ca două surori. Ne uităm împreună la desene, povestim, facem schimb de chestii pe telefon. Ei au venit la noi exact în momentul în care au vrut ei. Ei au fost cei care s-au apropiat într-un timp mai scurt de mine.
Nu am vrut să pară lucrurile forțate. E un pas important. Răzvan se simte foarte bine când ne vede așa. Dacă le cumpără lor o jucărie îmi cumpără și mie. Răzvan zice că are trei copii”, povestea Lidia Buble acum trei ani de zile.