Prima handbalistă din România care recunoaște că e gay. Pe cine iubește Laura Nicoletta Vasilescu

de: Alexandra Chivu
14 09. 2019

Laura Nicoletta Vasilescu, care a jucat la HSG Bad Wildungen, în Germania, este prima handbalistă din România care a recunoscut și și-a asumat că este gay. Pe cine iubește sportiva?

Laura Nicoletta Vasilescu, prima handbalistă din România care recunoaște că e gay

Laura Nicoletta Vasilescu, în vârstă de 34 de ani, a anunțat zilele trecute că este gay. Handbalista, legitimată până la finalul sezonului precedent la HSG Bad Wildungen, din Germania, a publicat și câteva fotografii,  alături de iubita sa, după ce a decis că este momentul să declare public care îi este orientarea, pe contul său de socializare.

La finalul anului 2018, Laura Vasilescu a renunțat la handbalul de performanță, în urma a două operații de ligamente la genunchi

Este vorba despre Steffi Sauer, care nu are legătură cu sportul, ci este impresară în lumea showbiz-ului. Sportiva a hotârât că este momentul să-și dezvăluie orientarea cu ocazia zilei de naștere a iubitei sale, care a fost pe 12 septembrie. Tot atunci a publicat și un mesaj concludent.

Mesaj și fotografii concludente

„La mulți ani, Steffi! Să îți păstrezi mereu zâmbetul, să râzi cu ochii în fiecare zi, să fii sănătoasă! Viitorul este al nostru. Te iubesc necondiționat!”, este mesajul Laurei, alături de care a inserat și o fotografie demonstrativă.

Imaginea inserată de sportiva de performanță, alături de mesajul pentru iubita sa

La finalul anului 2018, Laura Vasilescu a renunțat la handbalul de performanță, în urma a două operații de ligamente la genunchi. Sportiva, una dintre cele mai bune marcatoare ale celor de la Bad Wildungen, a evoluat pe postul de inter stânga. Chiar dacă a fost apreciată în Germania, Vasilescu nu a ”atins” nicio prezență pentru naționala României. În țara sa natală, Laura Nicoletta a evoluat numai la cluburi din ligile inferioare.