Ultima perioadă pentru Kate Middleton a fost una grea, după diagnosticul dur și tratamentele ulterioare de chimioterapie. Dar, deși nu mulți mai sperau, se pare că recent a avut loc prima apariție publică a lui Kate Middleton după ce a încheiat chimioterapia, și anume vizita emoționantă pe care a făcut-o prințesa alături de Prințul William.
După multe speculații, zvonuri și declarații oficiale, britanicii au avut parte de prima apariție publică a lui Kate Middleton după ce a încheiat chimioterapia. Prințesa de Wales a călătorit pentru a se întâlni cu familiile victimelor și cu lucrătorii de urgență care au fost implicați în tragicul incident din Southport de la începutul acestui an.
După o întâlnire privată cu victimele, William și Kate au continuat să mulțumească echipajelor de salvare curajoase care s-au grăbit să salveze copiii înjunghiați în incident.
Dar, presa britanică spune că Prințesa Kate a arătat o „tensiune de înțeles” în timpul apariției publice surpriză cu Prințul William, potrivit unui expert în limbajul corpului.
Așa cum relata și redacția Playtech, în luna iulie a acestui an, cel puțin doi copii au murit și alți nouă au fost răniți în urma înjunghierii dintr-un centru comunitar din Southport, la nord de Liverpool.
După incident, conform autorităților, un băiat în vârstă de 17 ani din satul Banks din Lancashire, situat în apropiere, a fost arestat sub suspiciunea de crimă și tentativă de crimă.
Aici a avu loc vizita emoționantă pe care a făcut-o Prințesa de Wales alături de Prințul William, iar vorbind despre starea de spirit a lui Kate în timpul călătoriei, expertul în limbajul corpului Judi James a declarat:
„La început au existat semne clare de tensiune de înțeles atât din partea lui William, cât și din partea lui Kate astăzi, iar unele fotografii vor fi arătat expresia feței ei intens tristă.
Dar expresiile au fost provocate de empatie în timp ce ea și William ascultau poveștile unor părinți îndurerați.”
În timpul acestei vizite extrem de emoționante, Prințesa de Wales a vorbit cu personalul serviciilor de urgență care a participat la salvarea persoanelor rănite în acel tragic incident.
Prințesa de Wales s-a întâlnit cu familiile celor trei copii care au murit în atac. Este prima apariție publică după ce a încheiat chimioterapia, întorcându-se la îndatoririle regale. Kate a fost fotografiată mulțumind echipajelor de salvare.
„Nu pot subestima cât de recunoscători sunt toți pentru sprijinul pe care l-ați oferit în acea zi. În numele lor, vă mulțumim.
Sunteți cu toții eroi. Vă rog să aveți grijă de voi, să nu vă grăbiți, să nu vă întoarceți la muncă.”, aveau să declare Kate și Prințul William.
Rămâne de urmărit care va fi starea de sănătate ulterioară a Prințesei de Wales și dacă va reveni la activitățile regulate, și întâlnirile oficiale ca reprezentant al Casei Regale.