Prietena Cristinei Țopescu rupe tăcerea. Jurnalista nu avea bani nici măcar pentru chirie. Cât de greu i-a fost în ultimii ani

de: Madalina Moraru
14 01. 2020

Decesul Cristinei Țopescu a trezit foarte multe semne de întrebare, mai ales după aflarea detaliilor despre modul în care a sfârșit fosta prezentatoare TV. Moartea acesteia a fost confirmată duminică, pe 12 ianuarie, de către autorități. A fost făcut public faptul că vedeta fusese găsită fără suflare, dar și că rămășițele pământești ale acesteia se aflau într-o stare de degradare severă.

Prietena Cristinei Țopescu rupe tăcerea

Apropiata Cristinei Țopescu rupe tăcerea, în legătură cu perioada dificilă trăită de Cristina

Jurnalista a murit la vârsta de 59 de ani, iar vecina care a alertat poliția și susține că era și prietena acesteia, face noi dezvăluiri. Diana Maria a făcut publice noi informații despre modul în care ar fi arătat ultima parte a vieții pentru Cristina Țopescu.

Femeia a postat pe contul său de Facebook un alt mesaj, după ce cu o zi în urmă a dezvăluit că ea este persoana care a efectuat un apel la Serviciul de Urgență 112. Totul după ce nu o mai văzuse pe fosta prezentatoare de știri de câteva zile. Reamintim că aceasta a fost găsită în casa ei din Otopeni, în care ar fi stat cu chirie.

Jurnalista nu avea bani nici măcar pentru chirie

Totodată, Cristina nu și-ar mai fi permis, financiar, în ultimele luni nici măcar să își achite respectiva taxă lunară către proprietarul casei.

„Numele meu este Diana Maria. De formaţie sunt jurnalist. Am lucrat Evenimentul zilei, biroul de presă Iaşi, sub conducerea domnului Daniel Condurache, la Gazeta de Sud si din 2004 am trecut în online. Pe Cristina Ţopescu am cunoscut-o în 2015 la primul marş Colectiv care a fost organizat de una din prietenele şi vecinele mele, Oana Voicu. Ea se afla printre organizatori. Atunci ne-am cunoscut (…) şi a fost un fel de amor la prima vedere, pentru că în momentul în care Cristina a aflat că eu am o boxeriţă şi o maidaneză adoptată m-a văzut şi m-a privit altfel, pentru că aşa era Cris”, a transmis Diana Maria, prin intermediul une postări audio, pe Facebook.

Cât de greu i-a fost Cristinei, în ultimii ani

Prezentatoarea TV nu ar mai fi avut un loc de muncă stabil, în ultima perioadă, ceea ce ar fi accentuat starea de depresie în care deja se afla. Ar fi reușit să își găsească un job, sub forma unei colaborări, la Canal 33, însă îi era foarte greu să se descurce cu banii. Prietena vedetei a mai dezvăluit și că o femeie bolnavă de cancer i-ar fi dat din banii săi de tratament Cristinei, pentru a putea să își plătească chiria și utilitățile, potrivit Mediafax.

„Monica Pop a spus că draga noastră Cris era depresivă. Nu vi se pare normal? Cristina nu avea serviciu, îngrijea în 2015, 12 căţei plus hărnea maidanezi din 7 locuri, care s-au făcut 8. Cristina plătea tratament din buzunarul propriu. Singura ei grijă era să aibă bani pentru următoarele lucruri: chirie, utilităţi, benzină şi câte un pachet de ţigări. Ei nu îi trebuia nimic. Tţi banii mergeau pe castrări, mâncare pentru căţei, tratamente. Se vorbeşte despre o Cristina Ţopescu pătimaşă, a fost un conglomerat antagonic de stări, de trăiri, de inteligenţă scliptoare, dublată de o sensibilitate anume, dar şi de duritate si agresivitata. Da. Cris intrase într-o depresie. Nu avea serviciu, avea promisiuni. Începuse să aibă datorii, a reuşit să plătească o parte dintre ele. Dar Cristina a fost o luptătoare”, mai dezvăluie prietena Cristinei Țopescu.