Preț revoltător de mare pentru sărbători în Poiana Brașov. La bulgari e 4 ori mai ieftin
În perioada sărbătorilor de iarnă, tarifele pentru un sejur în Poiana Brașov sunt exorbitante. Cu aceeași sumă pe care un român ar trebui s-o scoată din buzunar pentru a se caza la munte ar putea la fel de bine să meargă la bulgari, unde este de patru ori mai ieftin! Cei care au rămas pe dinafară cu planurile de de Crăciun sau Revelion trebuie să știe că prețurile au luat-o razna, situație pe care toată lumea o observă în fiecare an, în perioada sărbătorilor. Tarifele pentru un sejur în Poiana Brașov s-au majorat foarte mult.
Cât costă un sejur în Poiana Brașov
Mai sunt câteva zile până la marea sărbătoare a Crăciunului, iar românii sunt deja cu gândul la vacanțe. Stațiunile montane sunt foarte căutate de către iubitorii de zapadă și aer curat, care, însă, trebuie să plătească bani mulți pentru un răsfaț complet. Mult mai ieftini sunt bulgarii, unde, în Bansko sau în Borovets, trei nopți costă în jur de 220 de euro, pentru două persoane. În cazul în care este inclusă cina în seara de Crăciun sau în noaptea de Revelion, prețul ajunge la 500 de euro.
Pentru nimeni nu mai este un secret faptul că stațiunile din Bulgaria sunt preferate de către turiștii români și iarna, nu doar vara. Asta se întâmplă datorită prețurilor, deoarece la bulgari, în perioada Crăciunului, este de două-trei ori mai ieftin decât în stațiunile montane de la noi.
Prețurile concurează cu cele din Dubai
Prețul unui sejur în Poiana Brașov a ajuns să coste chiar și 2000 de euro, cât o vacanță în Dubai, cunoscut pentru viața luxoasă și hotelurile de cinci stele. Deși este înconjurată de peisaje care îți taie respirația, numai bune de fotografiat, zona situată deasupra Brașovului concurează la tarife cu destinații de vacanță celebre. Așa că, dacă te bate gândul să petreci Crăciunul sau Anul Nou la noi în țară, este bine de știut cât costă câteva zile în Poiană.
„De exemplu, în Bansko sau în Borovets, acolo unde merg românii în Bulgaria, un sejur de trei nopți, în perioada Crăciunului, costă aproximativ 220 de euro pentru două persoane și poate ajunge până la maximum 500 de euro, caz în care beneficiază de cine în seara de Crăciun sau în noaptea de Revelion, servicii exclusivite la SPA.
În timp ce în România, spre exemplu, pentru un sejur în aceeași perioadă, în Poiana Brașov, se plătește și până la 2.000 de euro, cât o vacanță în Dubai”, a transmis jurnalista Cătălina Buzoianu, la Antena 3.