Presiuni înainte de moțiunea de cenzură. Un milion de euro pentru absența din plen
Au mai rămas doar câteva ore până la votul din Parlament pentru moțiunea de cenzură, iar soarta Guvernului se negociză la sânge. Unui parlamentar PSD i s-ar fi oferit suma de un milion de euro pentru a nu se prezenta joi în plen, în timp ce altor politicieni li s-ar fi promis funcții importante.
Un milion de euro pentru absența din plen la moțiunea de cenzură
Jurnaliștii de la Digi 24 au obținut pe surse informații potrivit cărora unui parlamentar PSD i s-ar fi oferit suma de un milion de euro pentru a nu se prezenta în plen la moțiunea de cenzură, în timp ce un alt politician a dispărut din peisaj și nu mai poate fi contactat pe telefonul mobil.
Viorica Dăncilă și liderii PSD ar fi pus la bătaie funcții importante pentru a convinge parlamentarii să nu voteze la moțiunea de cenzură. Horia Nasra și Cornel Itu, cei doi parlamentari care s-au întors de la Pro România în PSD, ar fi primit garanții de la conducerea partidului că vor prelua organizația PSD Cluj, în timp ce unui alt politician i s-ar fi oferit șefia Autorității de Supraveghere Financiară.
Un alt caz este cel al deputatului Pro România Damian Florea, a cărui concubină a fost pusă secretar general al Senatului. Acesta a fost contactat telefonic și a negat că ar fi acceptat să lipsească din plen în schimbul unor favoruri.
Social-democrații sunt tot mai pesimiști în ceea ce privește șansele ca moțiunea de cenzură să pice și au început să facă promisiuni.
„Noi, cei din PSD, garantăm creșterea salariilor de la 1 ianuarie 2020 și 1 ianuarie 2021. Asigurăm acordarea de vouchere și alte bonusuri pentru bugetari. Ei, partidele de opoziție, disprețuiesc bugetarii. Pe unii vor să îi concedieze, iar pentru restul vor să taie salariile, să le ia toate bonusurile pe care în mod corect le câștigă astăzi. Ei consideră că bugetarii sunt ”praf” la locul de muncă”, scrie pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat