Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, avertisment pentru români. Cum poate fi oprită epidemia
Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, vine cu un mesaj foarte important pentru populație, dar și pentru autorități, pentru ca epidemia de coronavirus să poată fi învinsă! Gheorghe Borcean are un mesaj foarte serios pentru guvernanții plecați la luptă împotriva temutului virus.
Președintele Colegiului Medicilor spune cum poate fi oprită epidemia
Președintele Colegiului Medicilor din România spune exact cine trebuie testat în această perioadă, pentru ca lupta să nu fie pierdută. ”Epidemia nu se va opri dacă nu evităm noi infecții. Cunoscând dificultățile actuale ale furnizării testelor, considerăm prioritară efectuarea testelor în mod obligatoriu pentru tot personalul medical, personalul socio-sanitar, forțele de securitate de stat și pacienții din spitale, precum și în acele teritorii cu risc special, în așteptarea disponibilității maxime a acestora.
Efectuarea unor teste masive este posibilă dacă sunt implicate și autorizate alte laboratoare non-clinice, adică centre de cercetare, industria farmaceutică, veterinară etc. Sistemul nostru național de sănătate nu trebuie să renunțe la diagnosticarea fiecărui caz”.
Totodată, președintele Colegiului Medicilor din România atrage atenția asupra faptului că lupta cu epidemia de coronavirus ar putea fi una foarte lungă. De aceea, solicită ca medicii să aibă timpi de odihnă, pentru a se putea reîntoarce în spital cu forțe proaspete.
„Nu dorim să avem decese din rândul colegilor noștri. Chiar și în perioadele de criză, trebuie asigurate condiții de muncă adecvate. Personalul trebuie să aibă pauze și interval de timp liber între ture, pentru a putea continua lupta împotriva a ceea ce ar putea fi o criză globală pe termen lung fără precedent. Lucrul în astfel de condiții necesită sănătatea psihologică a personalului, astfel încât pentru aceasta trebuie să fie instituite servicii de asistență adecvate”.
”Rămâneți acasă! Este o obligație!”
În același timp, Gheorghe Borcean îi asigură pe români de implicarea totală a medicilor din România în lupta împotriva coronavirusului.
„Capacitatea noastră de a contribui la rezolvarea problemei, angajamentul și loialitatea noastră, nu se pot pune la îndoială. Toate colegiile teritoriale vor continua să lucreze pentru a pune pacienții și cetățenii deasupra tuturor intereselor, în același timp având grijă și protejându-i pe colegii noștri. Deoarece doar având grijă de ele, avem grijă de toți.
Astăzi, mai mult ca niciodată, avem în vedere semnalele de sprijin altruist pe care ni le trimiteți (măști, alte echipamente de protecție, mâncare, cazare, etc.)”. Acesta le-a reamintit cetățenilor să nu reducă măsurile de distanțare socială. ”Rămâneți acasă! Este o obligație!”.