Premierul Florin Cîțu a fost luni la Timișoara. Acesta a declarat că sunt 20.000 de locuri libere pentru ca oamenii să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Acesta susține că s-a ajuns la carantinare deoarece nu s-au respectat regulile.
Premierul a declarat luni, la Timișoara, că există aproximativ 20.000 de locuri libere pentru vaccinare. El susține că este imposibil să existe atât de multe locuri libere pentru pacienți, și cu toate acestea, orașul să intre în carantină. De asemenea, a mai spus și că primarul Timișoarei ar trebuie să aibă o comunicare mai bună cu președintele Consiliului Județean. Florin Cîțu a declarat că este important ca cei ce nu respectă regulile să fie sancționați.
„În ceea ce priveşte vaccinurile, m-am uitat pe platformă, erau aproape 20.000 de locuri libere în Timişoara pentru vaccinare, deci nu se justifică solicitările pentru vaccinuri în plus, ar trebui să fie folosite cele care sunt acolo şi nu-mi explic cum s-a ajuns în această situaţie, să ai 20.000 de locuri libere şi totuşi să ajungi să fie carantină. Ori comunicarea nu este foarte bună, ori ceva se întâmplă şi cred că şi primarul Timişoarei şi preşedintele Consiliului Judeţean ar trebui să comunice mai mult şi să explice românilor că sunt vaccinuri în Timişoara şi să se vaccineze.
Din păcate, s-a ajuns aici pentru că nu au fost respectate regulile şi cred că nu au fost nici sancţionaţi cei care nu le respectă. E foarte important ca de fiecare dată când cineva nu respectă regulile să fie sancţionat dacă vrem să reducem rata infectărilor şi să revenim la normal”, a declarat Cîţu, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
De asemenea, a declarat și că în zonele în care există destule vaccinuri, cei din etapa I și cei din etapa II-a de vaccinare nu doresc să fie vaccinați, ar trebui ca cei din etapa a III-a să li se permită să se vaccineze.
„Am cerut ca zonele cum sunt Timişoara, Iaşi sau zone care sunt carantinate sau zone în care avem cazuri şi sunt locuri libere să se permită măcar în aceste zone şi altor persoane. Dacă la Timişoara sunt 20.000 de locuri libere şi cei care sunt care sunt în etapa I şi etapa a II-a nu vor să se vaccineze, atunci să permitem celor din etapa a III-a să se vaccineze. Este o nebunie să laşi locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze. Cer de la toată lumea, de la Ministerul Sănătăţii, mai multă atenţie şi atunci când avem locuri libere putem să-i lăsăm şi pe ceilalţi să se vaccineze”, a afirmat premierul.