01 aug. 2024 | 14:36

Premieră la Chefi la cuțite, sezonul 14. Nu s-a mai întâmplat așa ceva până acum

Emisiuni TV
Premieră la Chefi la cuțite, sezonul 14. Nu s-a mai întâmplat așa ceva până acum
Premiera la Chefi la cutite, sezonul 14

În luna august începe partea a doua a filmărilor pentru sezonul 14 al îndrăgitului show culinar ”Chefi la cuțite”, care va aduce din toamnă, la Antena 1, momente de colecție și invitați de renume internațional. Sezonul promite să fie unul spectaculos, cu apariții de excepție din lumea artei culinare. Printre personalitățile care vor trece pragul platoului se numără Chef Massimiliano Mascia, de la celebrul restaurant cu 2 stele Michelin, San Domenico di Imola, din Italia.

Chef Abou Zaki, surpriză uriașă pentru colegii de platou

Juratul Chefi la cuțite, Chef Richard Abou Zaki, și-a surprins colegii, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu, cu un moment cu adevărat memorabil.

Chef Abou Zaki l-a invitat pe Chef Massimiliano Mascia pentru a aduce un strop de magie și excelență culinară în show. Chef Mascia este cunoscut pentru crearea faimoasei rețete uovo in raviolo, un preparat legendar și singurul din lume cu marcă înregistrată.

”L-am invitat pe Max Mascia pentru a le face o surpriză colegilor mei. Uovo in raviolo este unica farfurie din lume cu marcă înregistrată, de aceea mi-am dorit acest moment cu totul special.

Este pentru prima dată când un Chef cu 2 stele Michelin vine la Chefi la cuțite – pentru a-i întâlni pe jurați și pentru a le găti un signature dish care a făcut istorie.

Iar Max a gătit uovo in raviolo original – și abia aștept să vedeți cum au reacționat colegii mei și cum a fost întâlnirea cu Chef Max”, a declarat Chef Richard Abou Zaki.

Moștenirea gastronomică a familiei Mascia

Chef Massimiliano Mascia nu este doar un maestru al bucătăriei, ci și purtătorul unei moșteniri gastronomice impresionante.

Nepotul lui Chef Valentino Marcattilii, care a creat împreună cu mentorul său, Chef Nino Bergese, rețeta pentru uovo in raviolo, Chef Mascia continuă să ducă mai departe tradiția restaurantului San Domenico di Imola. Această locație emblematică este renumită pentru inovația și excelența sa în arta culinară.

Citește și Babasha, apariție surpriză la Chefi la cuțite. Nimeni nu se aștepta la gestul artistului, reacția juraților spune totul!

Sezonul 14 al emisiunii ”Chefi la cuțite”, plin de momente memorabile

În noul sezon al show-ului ”Chefi la cuțite”, telespectatorii vor putea urmări nu doar preparatul uimitor al lui Chef Mascia, dar și povestea fascinantă a unei familii care face parte din aristocrația artei culinare. Întâlnirea dintre jurații show-ului și Chef Massimiliano Mascia promite să fie un moment de referință în istoria emisiunii, oferind o experiență unică și educativă pentru toți pasionații de gastronomie.

Sezonul 14 al emisiunii ”Chefi la cuțite” se anunță a fi unul plin de surprize și momente de neuitat. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă nu doar competiția acerbă dintre concurenți, ci și momente speciale cu invitați de renume mondial, precum Chef Massimiliano Mascia. Nu ratați noul sezon din această toamnă, la Antena 1, pentru a vă bucura de o adevărată sărbătoare a artei culinare.

Citește și Când începe Chefi la cuțite, sezonul 14. Anunțul făcut de Antena 1 pentru fanii emisiunii!