Ce ascund poveștile lui Hans Christian Andersen. Secretul pe care scriitorul ar fi vrut să îl ţină ascuns

Hans Christian Andersen, unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori din secolul XIX, este unul dintre cei mai faimoși homosexuali ai istoriei. Printre cele mai cunoscute poveşti ale sale se numără „Crăiasa Zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” şi „Răţuşca cea urâtă”.

În timpul vieţii Andersen a fost celebrat de regalitate şi aclamat pentru că a adus bucurie copiilor din întreaga Europă. Basmele sale au fost traduse în peste o sută de limbi şi continuă să fie publicate în milioane de exemplare în întreaga lume.

Cunoscut pentru cele peste 100 de poveşti pentru copii scrise pe parcursul vieții sale, despre orientarea sa sexuală s-a discutat chiar și în mediile academice daneze ale timpului. Discuțiile din spațiul academic despre orientarea sexuală a scriitorului au început în anul 1901 cu lucrarea ”Hans Christian Andersen: Probe ale homosexualității lui” a lui Carl Albert Hansen Fahlberg. Biografiile se referă de obicei la el, fie ca homosexual fie ca bisexual.

Multe dintre poveştile lui sunt interpretate ca referinţe la problemele lui sexuale. Una dintre aceste poveşti este „Privighetoarea”, care este un tribut pentru „Privighetoarea Suedeză” Jenny Lind, o faimoasă cântăreaţă de operă suedeză, de care Andersen era îndrăgostit. Sentimentele ei pentru el nu erau aceleaşi; ea îl vedea cel mult ca pe un frate. O altă poveste este „Mica sirenă”, care îşi sacrifică propria viaţă pentru cea a prinţului inaccesibil. Unii biografi cred că această poveste exemplifică dragostea lui Andersen pentru tânărul Edvard Collin, căruia i-a scris: „Tânjesc după tine ca după o frumoasă fetişcană din Calabria… sentimentele mele pentru tine sunt acelea ale unei femei. Feminitatea naturii mele şi natura prieteniei noastre trebuie să rămână un mister.” Collin, care nu prefera bărbaţii, a scris în memoriul său: „M-am găsit incapabil să răspund acestei iubiri, şi asta i-a cauzat autorului multă suferinţă.” Tot astfel, pasiunea nebună a autorului pentru dansatorul danez Harald Scharff şi pentru Carl Alexander, tânărul duce moştenitor de Saxe-Weimar-Eisenach, nu a rezultat în parteneriate notabile. Patru dintre scrisorile lui către Carl sunt editate în antologia semnată de Rictor Norton.

Ultima relație a lui Andersen înainte de a muri a fost cu Marele Duce ereditar de la Weimar cu care a corespondat până în ultima clipă de viață.