Povestea celui mai bogat om din istorie. Regele Mansa Musa avea bogăţii greu de cuantificat

de: Alexandra Chivu
18 02. 2021

De-a lungul istoriei au existat mulți oameni bogați. Înainte de Jeff Bezos, Elon Musk sau Bill Gates, a fost regele din Mali, Mansa Musa, în Africa.

Povestea regelui Mansa Musa, considerat cel mai bogat om din istorie

La o valoare estimată de 400 de miliarde de dolari, Mansa Musa I din Mali, Africa, este cea mai bogată persoană care a trăit vreodată. Născut în anul 1280, a fost conducătorul imperiului Malian și a dobândit cea mai mare parte a averii sale din producția și comerțul de sare și aur. Musa avea mai mult de jumătate din oferta mondială de atunci. Regele a murit în anul 1337 și a lăsat averea rudelor sale, care nu numai că au risipit mare parte din ea, dar n-au reușit nici să protejeze familia ce după două generații a fost înlăturată de la putere. Imperiul a fost răsturnat și cucerit prin invadarea străinilor.

Musa a făcut un pelerinaj de 4.000 de mile la Mecca și a cheltuit mari sume de bani pentru a călători peste tot, fără a renunța la luxul cu care era obișnuit. De exemplu, a avut o caravană care l-a dus pe el și alte 60.000 de persoane, dintre care 1.000 ajutoarele sale, care era trasă de 100 de cămile ce duceau 150 de kilograme de aur, muzicanți și 500 de sclavi. Un oraș întreg care se muta cu 6.500 de kilometri. Istoricii și economiștii au rotunjit valoarea bogățiilor regelui Mansa la aproape 400 de miliarde de dolari, dar nu există de fapt nicio modalitate de a cuantifica averea sa.

Unii sunt de părere că averea incredibilă a lui Musa ar fi putut fi exagerată de către contemporanii săi. Deși generațiile de azi l-au uitat, timpul îl amintește prin multe monumente și moschei pe care le-a construit, aflate în orașele Gao și Timbuktu din Mali. El avea cea mai mare colecție de cărți de pe continentul african, după Biblioteca din Alexandria. Astăzi, aceasta însumează aproximativ 1.000.000 de manuscrise istorice.

Detalii despre moarte 

Data morții lui Mansa Musa este foarte dezbătută în rândul istoricilor moderni și al cărturarilor arabi care au consemnat istoria Mali. În comparație cu domnia succesorilor săi, fiul Mansa Maghan (care a guvernat din 1337 până la 1341) și fratele mai mare Mansa Suleyman (a condus din 1341 până la 1360), Musa ar fi înregistrat 25 de ani de guvernare.

Alte documente declară că Musa a intenționat să abdice tronul fiului Maghan, dar el a murit la scurt timp după ce s-a întors de la Mecca, în 1325. Potrivit unei relatări a lui Ibn-Khaldun, Mansa Musa era în viață când orașul Tlemcen din Algeria a fost cucerit în 1337, deoarece a trimis un reprezentant în Algeria pentru a felicita cuceritorii pentru victoria lor.