Povestea băiatului cu autism care i-a uluit pe jurații Românii au talent: ‘Ești o binecuvântare, miracolele există’

de: Năstase Mirabela
04 03. 2022

Eduard Preda are 19 ani și este din București. A aplicat una dintre cele mai mari Facultăți de Muzică din Anglia, denumită British Irish Modern Muzic Institute. A început să asculte muzică încă de când era copil, piesele lui Smiley, ale Andrei. A venit pe scena Românii au talent ca să își arate talentul la muzică.

Povestea băiatului cu autism care i-a uluit pe jurații Românii au talent

Vocea sa, dar și povestea sa de viață i-au făcut pe jurați și cei din public să se ridice în picioare și să-l aplaude îndelung. Eduard Preda a povestit că boala cu care s-a născut, autismul, i-a făcut pe cei din jur să îl trateze diferit.

„Am venit să demonstrez că am talent și vreau să fie mai mult recunoscută boala autism, pentru că văd că în ultima perioadă foarte mulți oameni ignoră tot ce ține de copiii care au această afecțiune.

Din păcate, am suferit și eu la vârsta de trei ani jumate, a fost un șoc și pentru ai mei pentru că nu știau cum să reacționeze, mai ales tatăl meu, care spunea: de ce copilul meu să sufere așa ceva? Eu atunci aveam gura blocată, nu puteam vorbi.

Când am început să merg la școală, colegii au început să fie mai răi, să mă trateze cu totul altfel, considerând că nu vor să stea cu un om handicapat ca mine, deși boala asta nu este un handicap.

Este o boală cu care m-am născut, însă a fost tratată cu superficialitate. Au început să folosească violența asupra mea, să mă pună să fac anumite chestii, pe care nu voiam să le fac, dar în perioada aceea nu prea știam să fac diferența între ce este bine și ce este rău. În trecut eram foarte mult judecat, eram bătut, eram numai cu zgârieturi, vânătăi pe față. Muzica m-a ajutat, sunt vindecat, sunt un om normal și sunt foarte prietenos cu lumea și fericit că sunt ceea ce sunt”, a spus Edi.

Juriul, impresionat de vocea lui Edi

Juriul de la Românii au Talent a fost impresionat de calitățile sale vocale!

„Andra: Edi, ai un timbru foarte frumos, cânți incredibil și ai ceva deosebit când cânți, o emoție care a ajuns la noi.

Andi Moisescu: Sunt copii minunați care suferă, cunosc și eu cazuri personal. Cânți minunat.

Mihai Bobonete: Unii oameni se nasc și trăiesc o poveste, cu urcușuri și coborâșuri, care vin să ne amintească că puterea și forța stă în noi și că miracole există. Ești o binecuvântare, miracolele există!”, a comentat jurații.

Edi a primit patru de DA din partea juraților.