Poșta Româna a anunțat ce modificări va suferi programul general, în perioada sărbătorilor de iarnă, din acest an. Pe final de 2019, românii care doresc să ridice sau să trimită colete o mai pot face într-un timp destul de scurt, după cum informează Compania Națională Poșta Română. În Ajunul Crăciunului cei care au dorit să plătească facturi în cadrul subunităților poștale sau să își ridice coletele au mai putut să o facă până la ora 16:00. De asemenea, în următoarele zile urmează un program special, anunțat de curând.
Programul Poștei Române va avea anumite schimbări, pe perioada sărbătorilor. De aceea, a fost anunțat programul de Crăciun și Anul Nou, valabil atât în mediul rural, cât și în cel urban. Marți, toate subunitățile poștale și-au desfășurat activitatea între 8:00-16:00 și pentru zilele de 25, 26, 27 și 28 decembrie urmează ca acestea să fie închise. Luni, pe 30 decembrie 2019, toate subunitățile din mediul rural si urban vor funcționa în program de lucru normal.
Pe 31 decembrie, toate oficiile poștale din țară urmează să își desfășoare din nou activitatea în programul special de 8:00-16:00, pe când pe 1, 2, 3 și 4 ianuarie 2020, acestea vor fi iarăși închise. Din acest motiv, românii care încă au de trimis sau primit colete, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o pot face în timp util până pe datele enunțate, pentru a evita datele când Poșta Română nu își va desfășura activitate. Totodată, au fost anunțate și anumite întârzieri, în ceea ce privește timpii de circulație, care vor fi mai mari.
La fel, și alte instituții au anunțat un program special în zilele de sărbătoare și cu prilejul Crăciunului, fiind cazul și pentru majoritatea unităților bancare de la noi din țară, ce vor fi închise, dar și supermarketurile.