Popeye Marinarul a existat! Cine e bărbatul cu o forță incredibilă care a făcut istorie

de: Cezar Andrei
09 03. 2022

Nu există copil care să nu fi auzit de Popeye Marinarul, celebrul personaj de desene animate. Aventurile sale și încercările de a o salva pe Olive, femeia pe care o iubea, din mâinile fiorosului Bluto sunt arhicunoscute. Însă mai puțin știut este faptul că Popeye chiar a existat și în relitate. Numele său real era Frank „Rocky” Fiegel și era cunoscut drept un bărbat cu o putere incredibilă.

Popeye Marinarul a existat în realitate.

Povestea celebrelor benzi desenate „Popeye Marinarul” începe în 1919. În acel an, ziarul New York Journal i-a cerut artistului Elzie Crisler Segar creeze desene noi pentru a atrage publicul și a crește vânzările. Astfel a apărut „Thimble Theatre”, cu personajele Olive Oyl (care și ea a fost inspirată dintr-o doamnă care a existat în realitate, pe nume Dora Paskel), Castor Oyl și Harold Hamgravy, devenit „Ham Gravy”.

Timp de un deceniu desenele au avut un mare succes la public. În numărul din 17 ianuarie 1929 Castor Oyl era în cautarea unui marinar experimentat care să îl ajute să ajungă pe insula Dice. Astfel îl găsește la docuri, pe Popeye, un vechi și neînfricat marinar.

Castor Oly îl întreabă: „Scuze, tu ești marinar?”

Popeye, care avea un ochi mai mic, îi răspunde pe un ton neprietenos, în timp ce trăgea din pipa sa din colțul gurii: „Da’ ce dracu crezi că sunt, cowboy?”

Astfel apărea pe lume unul dintre cele mai cunoscute personaje de desene animate din istorie.

Povestea lui Frank „Rocky” Fiegel,  bărbatul care l-a inspirat pe autorul celebrului desen animat

Frank Fiegel s-a născut în Polonia, pe 27 ianuarie 1868. A emigrat în SUA și s-a stabilit în Chester Illinois. Aici l-a întâlnit pe artistul Elzie Crisler Segar pentru care a devenit o sursă de inspirație.

Fiegel lura cu ziua în port, dar pentru că era un marinar experimentat a fost angajat pe diferite ambarcațiuni.

Frank Feigel era pasionat de box și îi plăcea să îl practice fără mănuși. În ciuda înălțimii sale de doar 1,60 m, bărbatul nu se temea de adversarii săi mai mari, învingându-i pe fiecare în parte. Datorită puterii sale, americanii l-au botezat „Rocky”, însă pentru că avea un ochi mai mic și unul mai mare, a primit porecla „Pop-Eye”, care a devenit „Popeye”.

Avea o putere extraordinară. Asta în ciuda faptului că nu se mai afla la prima tinerețe și că fuma mult. Tot timpul era zărit cu un tricou dungat, șapcă pe cap, iar în colțul gurii avea mereu o pipă. Avea o inimă senzațională. Mereu sărea să te ajute și iubea, la nebunie, copiii”, își aducea aminte Segar, cu care Fiegel era vecin în orășelul de pe Mississippi.

Cum a apărut personajul Bluto

Nu s-a descoperit până acum dacă Frank Fiegel consuma sau nu spanac pentru a-i oferi puteri incredibile, la fel ca personajul din desenele animate inspirat de el.

Într-o zi, tot portul vuia că micuțul Frank s-a luat la ceartă cu un uriaș pe care l-a învins în doi timpi și trei mișcări. Așa că el a fost sursa de inspirație pentru Bluto. Acesta a devenit veşnicul rival al lui Popeye, care a apărut în anul 1932”, scria Segar, despre Popeye cel adevărat.

Frank ”Rocky” Fiegel alias Popeye s-a stins din viață după cel de-al Doilea Război Mondial, pe 24 martie 1947, la vârsta de 80 de ani. Creatorul personajului de benzi desenate, artistul Elzie Crisler Segar, a murit în 1938, al doar 43 de ani.