Ponta, umilință la adresa lui Iohannis dupa inaugurarea metroului Drumul Taberei. A zis-o fără pic de rușine!
Victor Ponta, președintele PRO România, umilință maximă la adresa președintelui Klaus Iohannis după inaugrurarea metroului Drumul Taberei. Victor Ponta a declarat la Oradea, la întâlnirea cu candidaţii bihoreni, că ar vrea ca şi preşedintele Klaus Iohannis să înceapă un proiect major ca să aibă şi el ce inaugura după alegerile din 2024.
Președintele Klaus Iohannis, umilit de Victor Ponta. Ce-i dorește președintele PRO România actualului președinte
Președintele Klaus Iohannis a fost umilit în ultimul hal de Victor Ponta, președintele PRO România, în timp ce se afla la Oradea la o întâlnire cu candidații bihoreni. Acesta a spus că președinteșe țării a făcut o pasiune din a inaugura ce a început el, pe vremea când a fost prim ministru al României.
Victor Ponta a mai spus că își dorește ca președintele Klaus Iohannis să înceapă și el un proiect mare, pentru a-l putea inaugura el, probabil din funcția de președinte, cu alte cuvinte să se schimbe roata în anul 2024.
Pasiunea lui Klaus Iohannis, inaugurarea proiectelor începute de Victor Ponta
„Am văzut că domnul Iohannis are o pasiune: inaugurează tot ce am început eu. Şi nu pot să-mi doresc altceva decât ca domnul Iohannis să înceapă şi el ceva, un proiect major, ca să pot să-l inaugurez eu după 2024. Dar, din păcate, cu domnul Iohannis am inaugurat împreună autostrada aceea de la Sibiu la Deva, care după aceea, când s-a prăbuşit, am prăbuşit-o numai eu.
S-a reparat, merge toată lumea pe ea. Mă bucur că am făcut metroul Bucureşti, pentru că domnul Iohannis, probabil, nu mergea cu metroul la Sibiu şi a avut ocazia să vadă şi el cum arată un metrou,” a declarat, în cadrul întâlnirii publice, Victor Ponta, organizată în amfiteatrul Cetăţii Oradea.
Președintele a inaugurat linia ferată Gara de Nord-Otopeni
Președintele Klaus Iohannis a participat luni, 21 septembrie, începând cu ora 12:00, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară „Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”.
Președintele Klaus Iohannis a mers în ultima perioadă și la alte proiecte de infrastructură, cum ar fi punerea în funcțiune a magistralei 5 de metrou și la tăierea panglicii pe tronsonul de autostradă Iernut-Chețani.
Când va fi dată în folosință linia ferată Gara de Nord – aeroportul Henri Coandă
Potrivit ministrului Transporturilor, Lucian Bode, linia ferată ce va lega aeroportul Henri Coandă de Gara de nord și invers va deveni funcțională începând cu luna decembrie a acestui an.
”Din 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord, vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a declarat ministrul transporturilor, Lucian Bode, la TVR.